I**** C***** M****
InculpatAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj –Napoca împotriva Sentinţei penale nr. 662/21.05. 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o casează cu privire la greşita reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului ICM. Judecând în aceste limite, condamnă pe inculpatul ICM pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin5 din O.U.G. NR. 195/2002, modificat prin O.U.G: nr. 63/2006, cu aplicarea art. 3201 Cod. Proc. Pen., la: 1(un ) an şi 6 (şase) luni închisoare Menţine dispoziţiile referitoare la modalitatea de executare, termenul de încercare fiind de 3 ani şi 6 luni ( 2 ani plus pedeapsa aplicată) Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate. Stabileşte onorariu aapărător din oficiu la suma de 100 lei în favoarea av. LL, ce se va avansa din F.M.J Cheltuielile judiciare, ocazionate de soluţionarea cauzei în recurs, rămân în sarcina statului. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică din 15. 01 2014
Hotarare 45/2014 din 15.01.2014Amânare fata de lipsa de procedura cu inculpatul. Termen la 15 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.11.2013