B****** M******
InculpatS* M******** S**
Parte responsabilă civilmenteS***** R**** P*** A************ F********* P******
Parte civilăÎn baza art. 386 Noul Cod de procedură penală, în referire la art. 5 Noul Cod penal, respinge schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B****** M******, din infracţiunea de ”stopaj la sursă, în formă continuată”, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, în infracţiunea de ”reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă” (în formă continuată), prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal. În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea ?i combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, în referire la art. 5 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpata B****** M******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ”reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă” (în formă continuată) (faptă săvârşită în perioada 25.01.2009-25.04.2011). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal din 1969, în referire la art. 5 Noul Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei B****** M****** pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, instan?a atrage atenţia inculpatei asupra dispozi?iilor art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condi?ionate a executării pedepsei, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) ?i c) Cod penal din 1969, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare. În baza art. 19 ?i art. 397 Noul Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Direc?ia Generală a Finan?elor publice a Municipiului Gala?i, şi în consecinţă, în baza art. 998-999 Vechiul Cod civil, obligă inculpata B****** M****** să plătească acesteia suma totală de 20.642 lei, reprezentând contribuţii reţinute şi nevirate la bugetul de stat, la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit legii. În temeiul art. 249 alin. 1 şi 5 Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, men?ine sechestrul asigurător asupra imobilului situat în mun. Gala?i, str. Ghe. Doja, nr. 6, bl. 3A, ap. 9, înscris în C.F. nr. 102316-C1-U10 al mun. Gala?i (nr. CF vech 48382), nr. cad: 109/1;9, coproprietate devălmaşă a inculpatei şi a numitului Blendea Adrian, până la concurenţa sumei de 20.642 lei, la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit legii. În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, dispune înaintarea unei copii după prezenta hotărâre, în termen de 15 zile de la rămânerea ei definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Ministerul Justiţiei, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în evidenţele acestui registru, în ceea ce o priveşte pe inculpata B****** M******. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Noul Cod de procedură penală şi art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (av. Lepădatu Ana-Maria) în cuantum de 150 lei, va fi plătit către Baroul de Avocaţi Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului. În baza 274 alin. 1 Noul Cod de procedură penală, obligă pe inculpata B****** M******, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 560 lei (din care 61,8 lei, aferente fazei de urmărire penală). În baza art. 409-410 Noul Cod de procedură penală, cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Gala?i. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 22.08.2014.
Hotarare 1790/2014 din 22.08.2014Amână pronuntarea cauzei la data de 22.08.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.08.2014pentru angajare aparator si pentru pregatirea apararii.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Pentru lipsa inculpatei,amână cauza şi acordă termen la data de 25.06.2014.
Incheiere de sedinta din 28.05.2014Lipsă de apărare; Termen: 28.05.2014 Sala 6
Incheiere de sedinta din 16.04.2014În temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5012/P/2011 emis la data de 13.12.2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, privind pe inculpata B****** M******, pentru săvârşirea infracţiunii de ”reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă” (în formă continuată), prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 al. (2) din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** M******. Fixează termen de judecată la data de 16.04.2014 sala 6 timpul 1 CP 2, pentru când vor fi citate părţile, partea responsabilă civilmente S.C. Marioland S.R.L., prin lichidator judiciar MG EXPERT S.P.R.L. şi se va emite adresă către Baroul Galaţi, în atenţia apărătorului desemnat din oficiu.
Incheiere camera preliminara din 17.03.2014Trimite dosarul în cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 19.02.2014