D***** P*******
Parte civilăC************* M** C****** M*****
CondamnatAdmite cererea formulată de condamnatul Constantinescu Cătălin Marius. Dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului în raportt de pedeapsa închisorii de 12 ani aplicată prin s.p. nr.40 din 8.09.1988 a Tribunalului Braşov, definitivă prin dec.pen. nr.1883/21.11.1988 a tribunalului Suprem Bucureşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.02.2014.
Hotarare 27/2014 din 25.02.2014Ultim termen acordat la cererea apărătorului ales al condamnatului, pentru când se va repeta citarea părţii civile însoţită de o adresă, prin care să comunice dacă i-au fost achitate despăgubirile civile. Încuviinţează proba cu 1 martor ce va fi adus la instanţă de condamnat,în vederea audierii. Notă: după dezbateri, s-a depus la dosar adresa comunicată de partea civilă referitoare la despăgubirile civile.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Acordă termen la 28.01.2014, pentru a se efectua adresă către Primăria oraşului Zimnicea, pentru a comunica dacă au fost achitate cheltuielile judiciare către stat la care condamnatul a fost obligat şi totodată se citează partea vătămată, cu menţiunea de a preciza dacă au fost achitate despăgubirile civile din hotărârea de condamnare, nefiind necesară prezenţa la instanţă.
Incheiere de sedinta din 17.12.2013