V****** M****
ReclamantV****** M****
ReclamantP***** I**
PârâtP***** P**** p*** r*********** l**** P***** N*******
PârâtP***** A******** V****** p*** r*********** l**** P***** N
PârâtAdmite în parte acţiunea. Constată că următoarele bunuri imobile au aparţinut, la data încheierii tranzacţiei consfinţită prin sentinţa civilă nr. 135 din 02.03.2005 pronunţată în dosarul nr. 1/2005 al Judecătoriei Orşova, numitei Papavă Maria decedată la 12.11.2010: - o casă de locuit situată în com. Podeni din cărămidă acoperită cu ţiglă compusă din patru încăperi, sală, grajd, două beciuri sub casă care se află edificată pe suprafaţa de teren de 400 mp cu vecinii la est-drum comunal, la vest-Papavă Nicoleta şi Papavă Petre, Papavă Alexandra Violeta (moştenitorii lui Papavă Alexandru), la sud-Ianculescu Anton. Anulează în parte tranzacţia încheiată între părţi şi consfinţită prin sentinţa civilă nr. 135 din 02.03.2005 în dosarul nr. 1/2005 al Judecătoriei Orşova, urmând a înlătura din conţinutul acesteia, respectiv din lotul III bunurile mai sus amintite. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2013.
Hotarare 2415/2015 din 03.12.2015Amână pronunţarea la 03.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2015Amână cauza pentru a se observa raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Dispune înlocuirea expertului Bitică Adrian cu expert Pelea Ioan. Se va întocmi adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Amână cauza, având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Dispune înlocuirea expertului Guşiţă Adrian cu expert Biţică Alin Bogdan. Amână cauza pentru a se întocmi adresă către expert în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta V****** M****, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică la 22.06.2014.
Incheiere de sedinta secreta din 22.06.2015Dispune amendarea expertului cu 100 lei amendă judiciară.Amână cauza, având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.06.2015Încuviinţează cererea de repunere pe rol. Amână cauza pentru a se reveni cu adresă cătrre expert.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015În baza art. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata perioadei de suspendare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.08.2014.
Incheiere suspendare din 13.08.2014Amână cauza, având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.06.2014respinge cererea de amânare. Înlocuieşte expertul Molea Ionel cu expert Gui Adrian. Amână cauza pentru a se întocmi adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014Amână cauza, având în vedere lipsa raportului de expertiă.
Incheiere de sedinta din 24.04.2014Amâna cauza, având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.04.2014Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 20.03.2014Amână cauza pentru a se întocmiadresă către Registrul Agricol din cadrul Primăriei Podeni.
Incheiere de sedinta din 20.02.2014Amână cauza pentru ca reclamanta să depună dovezi cu privire la deschiderea procedurii succesorale.
Incheiere de sedinta din 06.02.2014Amână cauza în vederea observării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014Soluţia 1 - Amână cauza, având în vedere lipsa raportul de expertiză. Soluţia 2 - Admite în parte cererea de reexaminare formulată de expertul Molea Ionel Gabriel. Revine asupra amenzii judiciare în cuantum de 200 lei aplicată petentului prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2013 în dosar nr. 227/274/2013 al Judecătoriei Orşova, în sensul că reduce cuantumul acesteia la 100 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.12.2013.
Incheiere de sedinta secreta din 12.12.2013Amână cauza având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Amână cauza având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 31.10.2013Amână cauza pentru a se întocmi adresă către expert Molea Ionel, având în vedere că a fost înlocuit expertul Raciov Adrian.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Amână cauza, având în vedere că nu a fost depus raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 27.06.2013Amână cauza în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Introduce în cauză în calitate de pârâtă pe numita Papavă Nicoleta. Amână cauza în vederea administrării interogatoriului.
Incheiere de sedinta din 23.05.2013Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.05.2013Amână cauza pentru a se observa precizarea de acţiune formulată de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 18.04.2013Amână cauza în vederea precizării acţiunii.
Incheiere de sedinta din 04.04.2013Amână cauza pentru observarea întâmpinării şi pentru achitarea taxei de timbru.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013