R******* T****
InculpatM******* I*** R****
InculpatR******* M*****
InculpatR******* I****
InculpatI. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R******* T**** prin apărător ales. II. În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen. cu aplicarea art. 4 Cod penal achită inculpaţii Rezmineş Iosifşi R******* T**** cu privire la infracţiunea de sfidarea organelor judiciare prev. de art. 272/1 alin 2 Cod penal din 1969 fapta nemaifiind prevăzută de legea penală. III. În baza art. 321 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 75 lit. a Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. condamnă inculpatul REZMINES MARCEL– la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 rap la art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. În baza art. 86/1 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin 1 Cod penal din 1969. În baza art. 86/3 alin 1 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba În baza art. 404 alin 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1969 şi art. 86/4 Cod penal din 1969 a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 al.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. IV. În baza art. 321 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 75 lit. a Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. condamnă inculpatul M******* I*** R****– la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 rap la art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. În baza art. 86/1 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin 1 Cod penal din 1969. În baza art. 86/3 alin 1 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba În baza art. 404 alin 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1969 şi art. 86/4 Cod penal din 1969 a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 al.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969 V. În baza art. 321 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 75 lit. a Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. condamnă inculpatul REZMINES IOSIF– la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 rap la art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. În baza art. 86/1 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin 1 Cod penal din 1969. În baza art. 86/3 alin 1 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba În baza art. 404 alin 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1969 şi art. 86/4 Cod penal din 1969 a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 al.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. VI. În baza art. 321 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 75 lit. a Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal condamnă inculpatul R******* T****– la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 rap la art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. În baza art. 86/1 alin 1 Cod penal din 1969 cu aplic art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin 1 Cod penal din 1969. În baza art. 86/3 alin 1 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. În baza art. 404 alin 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1969 şi art. 86/4 Cod penal din 1969 a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 al.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969 VII. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă fiecare dintre inculpaţi la plata către stat a sumei de câte 510 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.274 alin 1 teza finală rap la art. 272 alin. 2 Cod pr. pen. suma de 800 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi pentru faza de urmărire penală (av. Rancea Ramona) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.
Hotarare 528/2016 din 19.04.2016amânată pronun?area la data de 19.04.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2016amânată pronunţarea la 05.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2016În vederea continuării cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 17.02.2016faţă de lipsa martorilor legal citaţi
Incheiere de sedinta din 20.01.2016în vederea continuării cercetării judecătoreşti;citarea martorilor încuviinţaţi Stoica Ioana, Adam Constanţa şi Silea Ciprian, sub sanc?iunea aplicării unei amenzi judiciare în caz se neprezentare.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015în vederea continuării cercetării judecătoreşti;audierea martorilor încuviinţaţi
Incheiere de sedinta din 28.10.2015În vederea continuării administrării probei testimoniale cu martori
Incheiere de sedinta din 26.08.2015în vederea administrării probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 27.05.2015În vederea continuării cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 29.04.2015faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpaţii şi faţă de lipsa apărătorului ales al acestora
Incheiere de sedinta din 11.03.2015Constată soluţionat incidentul procedural.
Incheiere de sedinta din 09.01.2015Admite ab?inerea.
Incheiere de sedinta secreta din 06.01.2015Încuviin?ează cererea de amânare formulată de inculpat prin avocat
Incheiere de sedinta din 31.10.2014Repartizarea ciclică a dosarului ca urmare a desfiinţării completului iniţial investit.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014Faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpatul R******* T****.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Constată legalitatea sesizării instanţei a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei.
Incheiere camera preliminara din 23.05.2014Trimite dosarul judecătorului de Cameră preliminară pe completul P 15
Incheiere de sedinta din 11.03.2014Faţă de cererea de amânare formulată de către avocatul inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Faţă de lipsa inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 05.11.2013Faţă de lipsa inculpaţilor, şi faţă de cererile de amânare formulate de către inculpaţii R******* T**** şi Rezmiveş Marcel, acordă termen la data de 05.11.2013
Incheiere de sedinta din 24.09.2013