D****** C*********
InculpatRespinge cererea de îndreptare eroare materială formulată de dl. avocat Nicu Tudose, în calitate de apărător din oficiu al inculpatului D.C. ca neîntemeiată. Definitivă.
Incheiere finala dezinvestire din 12.06.2014În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. disp. art. 320 ind.1 alin. 1 şi 7 CPP, condamnă pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. disp. art. 320 ind. 1 alin. 1 şi 7 CPP, condamnă pe inculpatul D.C.pentru săvârşirea infracţiunii de conducere e drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, la pedeapsa de 10 luni închisoare. Conform art. 33 lit. b şi 34 lit. b CP, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare. În baza art. 81 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 CP.
Hotarare 215/2013 din 21.11.2013