F***** V*****
InculpatU****** G*******
Parte civilăS******* C***** J******* T********
Parte civilăS* A****** S* T********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal condamnă inculpatul F. V., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Înbaza art.89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată,condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane,fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus,urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume 1 an închisoare, fără aplicarea unui spor. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 şi 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani(1 an durata pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani stabilit de lege). În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14, 15 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 1357 şi 1373 din noul Cod civil, cu aplicarea art. 49, 50, 54 şi 55 din Legea nr.136/1995, republicată, obligă inculpatul F.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Autotim S.A., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. Carpatica Asigurări S.A., la plata către partea civilă U.Gh., a sumei de 1.520 lei, cu titlu de daune materiale, şi a sumei de 45.000 lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor civile ale acesteia. În baza art. 14, 15 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 1357şi 1373 din noul Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006,obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Autotim S.A.Timişoara, la plata sumei de 27.173 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, cu sediul în loc. Timişoara, Bd. Iosif Bulbuca, nr. 10, jud. Timiş. În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Autotim S.A. Timişoara,la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.193 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Autotim S.A. Timişoara,la plata către partea civilă U. Gh. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art.193 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală, coroborat cu art.55din Legea nr. 136/1995, republicată,obligă asigurătorul de răspundere civilă S.C. Carpatica Asigurări S.A. Sibiu la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă Ursachi Ghiorghe alături de inculpat, în limita plafonului de asigurare. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 lei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 octombrie 2013.
Hotarare 231/2013 din 10.10.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 26.06.2013lipsă martori
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Administrare probe
Incheiere de sedinta din 20.03.2013Citare inculpat
Incheiere de sedinta din 20.02.2013