C***** S****** B**** B*** S******
PetentA****** N******** A*** - D*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul C***** S****** B**** B*** S******, în contradictoriu cu intimatul Agenţia Naţioanlă Anti-Doping. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 5000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANAD nr. 212 din data de 18.07.2013, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2014.
Hotarare 1087/2014 din 11.03.2014Pentru a da posibilitatea reprezentantului petentului să ia cunoştinţă de întâmpinare, În conformitate cu disp. art. 258 Cod procedură civilă, apreciind că proba cu înscrisuri este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, Detaşează din dosarul iniţial filele 39-45, reprezentând duplicatul întâmpinării formulate de intimată şi le înmânează reprezentantului petentului. Încuviinţează proba cu înscrisuri. Amână cauza la data de 11 martie 2014, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata.
Incheiere de sedinta din 18.02.2014