S* C******* A** C********* S**
DebitorS*** O***** P*** S*****
CreditorM********* T**** M****
CreditorM******** B***** P*** A*** M****
CreditorS* R** L****** I** S*
CreditorAdmite propunerea lichidatorului judiciar „Coreli Consult”I.P.U.R.L. – practician în insolvenţă cu sediul profesional declarat în mun.Tg.Mureş, Piaţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii judiciare a falimentului deschisă împotriva insolventei Societatea ”Consgrup AMG Consulting”S.R.L., cu sediul în mun.Tg.Mureş, str.Cuza Vodă, nr.14, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J-26/488/2010, având C.U.I.-15946652 – societate în faliment reprezentată prin lichidator judiciar „Coreli Consult”I.P.U.R.L. – practician în insolvenţă, la cererea chiar a debitoarei prin administrator statutar d-na Simona Cristina Şandru, în condiţiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006. Descarcă lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedura pendinte. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Registrului Comerţului şi publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş - pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, dar şi afişarea în extras la sediul Tribunalului Specializat Mureş. Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea efectuată potrivit dispoziţiunilor art.7 alin.1 teza I şi alin.9 din Legea nr.85/2006, respectiv prin publicarea acestei hotărâri judecătoreşti în BPI. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Mureş şi se dezleagă de instanţa de apel - Curtea de Apel Tg.Mureş, potrivit dispoziţiunilor art.8 din Legea nr.85/2006 Pronunţată în şedinţa publică din 11 aprilie 2018, ora 14,oo, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Hotarare 147/2018 din 11.04.2018Amână pronunţarea la data de 11.04.2018, ora 14:00, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2018Amână pronunţarea la data de 30.03.2018, ora 14:00, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018Stabileşte termen pentru soluţionarea cererii de închidere a procedurii insolvenţei la data de 21.03.2018, ora 12:30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018termen în continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Termen în continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017termen în continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Termen în continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016termen în continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 15.06.2016termen în continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 24.02.2016termen în continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.10.2015Termen preschimbat din 29.04.2015 la data de 22.04.2015, ora 12:00, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Termen în continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015Dispune preschimbarea termenului stabilit în cadrul procedurii din 29.04.2015 la data de 22.04.2015, ora 12:00, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Dispune continuarea procedurii de faliment în vederea valorificării activelor insolventei şi a epuizării diferendelor judiciare aflate pe rolul instanţei judiciare. Stabileşte o nouă înfăţişare publică la data de 29.04.2015, ora 12:30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş pentru verificarea demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar. Reţine în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a înfăţişa un raport de activitate intermediar. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.10.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Dispune continuarea procedurii şi stabileşte termen de conrol la 22.10.2014, ora 12.30, sala 26.
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Consfinţeşete hotărârile adunării creditorilor din 7.01.2014. Consolidează tabelul de obligaţii al insolventei.Dispune continuarea procedurii şi stabileşte termen la 30.04.2014, ora 12.30, sala 26.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Admite propunerea circumscrisă dispoziţiunilor art.105 alin.1 coroborate cu cele ale art.107 alin.1 lit.B) din Legea nr.85/2006 a administratorului judiciar „Coreli Consult”I.P.U.R.L.–practician în insolvenţă cu sediul profesional declarat în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş şi, drept consecinţă: Deschide procedura simplificată a falimentului faţă de insolventa Societatea „Consgrup AMG Consulting”S.R.L.-succesoarea Societăţii „Consgrup AMG”S.R.L.Zalău - cu sediul profesional actual declarat în mun.Tg.Mureş, str.Cuza Vodă, nr.14, jud.Mureş – societate în insolvenţă reprezentată de administrator special d-na Simona Cristina Şandru, şi aflată sub observaţia administratorului judiciar „Coreli Consult”I.P.U.R.L., practician în insolvenţă cu sediul profesional în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J-26/488/2010, având C.U.I.-15946652. În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006. Dispune dizolvarea societăţii insolvent şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei în tot, în limitele indicate de dispoziţiunile art.47 şi ale art.49 alin.1 lit.b) şi alin.2-3, coroborate cu cele ale art.107 alin.2 din Legea nr.85/2006. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are deschise conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar. În temeiul art.11 alin.1lit.c) din Legea nr.85/2006 desemnează în calitate de lichidator judiciar confirmat „Coreli Consult”I.P.U.R.L.–practician în insolvenţă cu sediul profesional în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş, având atribuţiile generale prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006; Stabileşte remuneraţia provizorie a lichidatorului judiciar provizoriu la suma de 1.000,oo lei, precum şi orice alte taxe, dar şi a spezelor avansate de el în beneficiul debitoarei insolvent, pe toată perioada lichidării judiciare. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorului special d-na Cristina Simona Şandru, obligaţia de a preda lichidatorului judiciar confirmat gestiunea averii împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 de zile de la primirea prezentei hotărâri judecătoreşti. Stabileşte în sarcina debitoarei prin administrator special obligaţia de a întocmi şi preda către lichidatorului judiciar confirmat în termen de maxim 5 zile de la data comunicării prezentei hotărâri judecătoreşti, lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Lichidatorul judiciar confirmat îndeplineşte toate atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, acordând atenţie deosebită următoarelor obligaţii: 1. supravegherea actelor şi operaţiunilor inclusiv utilizarea, închirierea şi vânzarea bunurilor, efectuarea plăţilor care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, cu obligaţia de a informa judecătorul sindic despre aceste operaţiuni în cadrul raportului lunar ce se va întocmi în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 - art.20 alin.1lit.a) din Legea nr.85/2006. 2. Să convoace comitetul creditorilor pentru autorizarea efectuării actelor şi operaţiunilor care depăşesc condiţiile de exercitare a activităţii curente – art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006. Lichidatorul judiciar confirmat întocmeşte şi păstrează în mod regulat o listă cuprinzând toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a elementelor de identificare a contractanţilor - art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006. 3. În situaţia în care constată, din verificarea activităţii debitorului, existenţa unor transferuri frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor să formuleze acţiuni pentru anularea lor - art.20 alin.1 lit.h) din Legea nr.85/2006. 4. Să denunţe sau să menţină contractele în derulare, în vederea creşterii la maximum a averii debitorului – art.20 alin.1 lit.j) din Legea nr.85/2006. 5. Să notifice hotărârea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, în conformitate cu prevederile art.33 alin.7, art.61-62 şi art.108 alin.2-109 alin.2 din Legea nr.85/2006 tuturor creditorilor, către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş şi să publice o notificare privind deschiderea aceleiaşi proceduri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului. Notificarea către creditori va cuprinde termenele stabilite prin hotărâre, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art.61-62 din Legea nr.85/2006. I. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 06 decembrie 2013-data poştei. II.Stabileşte termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicarea tabelului definitiv suplimentar al creanţelor debitoarei la data de 27 decembrie 2013-data poştei. Contestaţiile împotriva tabelului suplimentar se vor depune la tribunalul specializat cu 10 zile înainte de data stabilită pentru consolidarea tabelului definitiv. III. Stabileşte termen pentru consolidarea tabelului definitiv de creanţe la data de 22 ianuarie 2014, ora 12,30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş, termen la care judecătorul sindic va soluţiona şi eventualele contestaţii formulate împotriva tabelului definitiv suplimentar al obligaţiilor societăţii debitoare şi pentru care creditorii, insolventa prin administrator special şi lichidatorul judiciar provizoriu îl au în cunoştinţă. Stabileşte următorul termen la data de 22 ianuarie 2014, ora 12,3o, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş, în vederea soluţionării eventualelor contestaţii formulate împotriva tabelului definitiv suplimentar al obligaţiilor societăţii debitoare. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la notificare. Pronunţată în şedinţă publică din 30 octombrie 2013, orele 12,3o, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Hotarare intermediara 1316/2013 din 30.10.2013Amână pronunţarea la 30.10.2013, ora 12,00, sala 26.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2013Amână soluţionarea cererii administratorului judiciar privind deschiderea procedurii falimentului în vederea creării unui cadru procesual legal. Stabileşte o nouă înfăţişare publică la data de 23.10.2013, ora 12,30, sala 26 şi dispune citarea părţilor prin BPI.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Prorogă termenul de definitivare a tabelului de obligaţii de creanţă al insolventei la data de 19.06.2013 . Înscrierea creanţei contestată de către debitoare în dosarul asociat nr.231/1371/2013/a1 în mod provizoriu în tabelul definitiv de creanţe conform dispoziţiilor art.73 alin.3 din Legea nr.85/2006. Dispune continuarea procedurii şi stabileşte o nouă înfăţişare publică la data de 25 septembrie 2013, ora 12,30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş pentru a da posibilitate debitoarei de a-şi materializa intenţia de reorganizare. .
Incheiere de sedinta din 12.06.2013. Înregistrarea separată a contestaţiei formulată de debitoare prin administrator special împotriva tabelului preliminar de creanţe vizând creanţa pretinsă de creditoarea S* R** L****** I** S* sub forma unui dosar asociat şi repartizarea manuală la acest complet de judecată. Stabileşte înfăţişare publică în vederea dezlegării contestaţiei la data de 12 iunie 2013, ora 12,30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş . Stabileşte în sarcina debitoarei contestator prin administrator special obligaţia de a înfăţişa în termen de 5 zile contestaţia cu respectarea multiplului exemplar, da a depune la dosar dovada achitării taxelor de judecată corespunzătoare respectiv taxă de timbru în cuantum de 120 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei ca netimbrată; de a înfăţişa cuvenitele dovezi pe care îşi întemeiază contestaţia, deasemenea cu respectarea multiplului exemplar. Informarea debitoarei contestator prin administrator special asupra obligaţiilor procesuale stabilite în sarcina ei. Îndeplinirea procedurii de citare faţă de contestatoare şi creditorul intimat potrivit codului de procedură civilă. Comunicarea contestaţiei pe seama creditorului intimat. În temeiul dispoziţiilor art.59 pct.6 din Legea insolvenţei- stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a asigura consultarea raportului privind cauzele insolvenţei debitoarei la sediul său, pe cheltuiala solicitantului; să înregistreze un exemplar la grefa instanţei; precum să comunice debitoarei prin administrator statutar/special. Totodată, stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a informa creditorii asupra posibilităţii judiciare prevăzută de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006. Consfinţeşte hotărârile valide a primei adunări generale a creditorilor din 22.04.2013 privind confirmarea administratorului judiciar desemnat provizoriu şi negocierea remuneraţiei, desemnarea comitetului creditorilor în următoarea componenţă: DGFP Mureş – preşedinte, S* R** L****** I** S* – membru şi SC Olecom Prod SRL – membru. Ia act de hotărârea adunării asociaţilor debitoarei din 7.03.2013 privind desemnarea d-nei Şandru Cristina Simona, domiciliată în Zalău, str.Gh.Doja nr.11, bloc 19, sc.A, ap.12 jud.Sălaj, posesor CI seria SX nr.143828/21.09.2005 eliberată de SPCLEP Zalău, având CNP *********2953, în calitate de administrator special. Prorogă termenul de definitivare a tabelului de obligaţii al insolventei la data de 12 iunie 2013, ora 12,30, sala 26 a tribunalului Specializat Mureş. Emiterea unei adrese către Tribunalul Sălaj pentru a ne informa în privinţa procedurii deschide împotriva debitoarei . Emiterea unei adrese către DGFP Sălaj pentru a comunica toate înscrisurile preconstituite cu ocazia executării silite împotriva debitoarei.
Incheiere de sedinta din 22.05.2013Reţine imposibilitatea constituirii comitetului creditorilor, motiv pentru care atribuţiile acestui organ procesual vor fi îndeplinite de adunarea generală a creditorilor. Menţine termenul stabilit la data de 22 mai 2013, orele 12,30, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş pentru soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de tabelul preliminar de creanţe, definitivarea tabelului de creanţe.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Înch.: Admite cererea debitoarei S.C.”Consgrup AMG Consulting”S.R.L., cu sediul social declarat în mun.Tg.Mureş, str.Cuza Vodă, nr.14, jud.Mureş. În consecinţă: Constată că debitoarea S.C.”Consgrup AMG Consulting”S.R.L.Tg.Mureş se află în încetare de plăţi. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea S.C.”Consgrup AMG Consulting”S.R.L., cu sediul în Tg.Mureş, str.Cuza Vodă, nr.14, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J-26/488/2010 având C.U.I.Ro-15946652. În temeiul art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu „Coreli Consult”I.P.U.R.L. – practician în insolvenţă cu sediul profesional declarat în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş, având atribuţiile generale prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006; Stabileşte remuneraţia administratorului judiciar provizoriu la suma de 1.5oo,oo lei noi, dar şi a spezelor avansate de el în beneficiul insolventei, pe toată perioada de observaţie a administrării judiciare provizorii ori potrivit negocierilor purtate cu debitoarea. Confirmarea administratorului judiciar se va face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, după depunerea procesului-verbal al primei adunări generale a creditorilor – în cazul când nu există contestaţii faţă de hotărârea adunării generale a creditorilor. Creditorii au deschisă contestaţia faţă de hotărârea adunării generale a creditorilor în cel mult 5 zile de la data adunării creditorilor ce va fi dezlegată în camera de consiliu cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a celorlalţi creditori, precum şi a preşedintelui comitetului creditorilor dacă acesta a fost constituit. Creditorul/creditorii care deţine/deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă fără consultarea adunării creditorilor desemnarea unui administrator judiciar ori să îl confirme pe cel provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia, având obligaţia de a publica decizia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Ceilalţi creditori pot contesta pentru nelegalitate decizia creditorului majoritar absolut în 3 zile de la publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Toate contestaţiile de acest fel vor fi dezlegate de urgenţă de judecătorul sindic, deodată, printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar desemnat ori prin care va solicita adunării creditorilor să desemneze un alt administrator judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorului statutar, respectiv: d-na Simona Cristina Şandru, obligaţia de a preda administratorului judiciar provizoriu gestiunea averii împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 de zile de la primirea prezentei hotărâri judecătoreşti. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorului statutar obligaţia de a întocmi şi preda către administratorului judiciar provizoriu în termen de maxim 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri judecătoreşti, lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia procesuală de a convoca şi prezida prima adunare generală a acţionarilor insolventei în vederea desemnării administratorului special cel târziu până la data de 22 martie 2013. Administratorul judiciar provizoriu îndeplineşte toate atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, acordând atenţie deosebită următoarelor obligaţii: 1. supravegherea actelor şi operaţiunilor inclusiv utilizarea, închirierea şi vânzarea bunurilor, efectuarea plăţilor care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, cu obligaţia de a informa judecătorul sindic despre aceste operaţiuni în cadrul raportului lunar ce se va întocmi în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 - art.20 alin.1lit.a) din Legea nr.85/2006. 2. Să convoace comitetul creditorilor pentru autorizarea efectuării actelor şi operaţiunilor care depăşesc condiţiile de exercitare a activităţii curente – art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006. Administratorul judiciar provizoriu întocmeşte şi păstrează în mod regulat o listă cuprinzând toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a elementelor de identificare a contractanţilor - art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006. 3. Până la data de 05 aprilie 2013, cel târziu, întocmeşte şi înregistrează la registratura instanţei un raport amănunţit cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, indicând totodată dacă există posibilităţi de reorganizare, ori, după caz, împrejurările care nu permit reorganizarea şi propunerea de intrare în faliment – art.20 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006. 3 indice 1. Până la data de cel târziu 22 martie 2013, întocmeşte şi înregistrează la registratura tribunalului raportul cu propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, dacă constată că sunt întrunite condiţiunile prescrise de dispoziţiunile art.54 din Legea nr.85/2006; 4. În situaţia în care constată, din verificarea activităţii debitorului, existenţa unor transferuri frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor să formuleze acţiuni pentru anularea lor - art.20 alin.1 lit.h) din Legea nr.85/2006. 5. Să denunţe sau să menţină contractele în derulare, în vederea creşterii la maximum a averii debitorului – art.20 alin.1 lit.j) din Legea nr.85/2006. 6. Să notifice hotărârea de deschidere a procedurii, în conformitate cu prevederile art.33 alin.7 şi art.61-62 din Legea nr.85/2006 tuturor creditorilor, către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş şi să publice o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului. Notificarea către creditori va cuprinde termenele stabilite prin hotărâre, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art.61-62 din Legea nr.85/20061995. 7. Să convoace prima şedinţă a adunării creditorilor de îndată ce a identificat creditorii insolventei stabilind ordinea de zi în conformitate cu prevederile art.13 şi următoarele din Legea nr.85/2006, precum şi ale art.62 alin.1 lit.e) din acelaşi act normativ special. I. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 05 aprilie 2013-data poştei. II. Stabileşte termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 19 aprilie 2013-data poştei. La 24 aprilie 2013, în camera de consiliu 26 a Tribunalului Specializat Mureş, ora 12,oo, fără citarea părţilor, judecătorul sindic va desemna comitetul provizoriu al creditorilor. Contestaţiile împotriva tabelului preliminar se vor depune la tribunalul specializat în 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. III.Stabileşte termen pentru definitivarea tabloului de creanţe la data de 22 mai 2013, ora 12,3o, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş, termen la care judecătorul sindic va soluţiona şi eventualele contestaţii formulate împotriva tabelului preliminar al obligaţiilor societăţii debitoare şi pentru care creditorii, debitoarea şi administratorul judiciar provizoriu îl au în cunoştinţă. IV. Stabileşte termen la data de 22 martie 2013 în vederea verificării de către administratorului judiciar provizoriu desemnat a faptului dacă debitoarea a depus toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 sau este necesară completarea acestora şi pentru ca aceasta să facă dovada încheierii asigurării pentru răspundere profesională. V. Dispune notificarea prezentei hotărâri de către administratorul judiciar provizoriu debitoarei, creditoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit dispoziţiunilor art.61 din Legea nr.85/2006, pe seama averii debitoarei. Stabileşte data convocării primei adunări generale a creditorilor în termen de maxim 5 zile de la împlinirea termenului limită de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe, adică cel târziu până la data de 24 aprilie 2013, la locaţia şi orele fixate de administratorul judiciar provizoriu, urmând ca aceasta să se desfăşoare sub auspiciile dispoziţiilor art.13 din Legea nr.85/2006. Stabileşte următorul termen la data de 22 mai 2013, ora 12,3o, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş, în vederea soluţionării eventualelor contestaţii faţă de tabelul preliminar al obligaţiilor insolventei. Fără speze judiciare. Cu drept de opoziţie în 10 zile de la publicarea notificării. Pronunţată în şedinţă publică din 27 februarie 2013, orele 15,oo, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Incheiere de sedinta secreta 212/2013 din 27.02.2013