M***** E*****
InculpatÎn baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** E*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. a din Codul penal contopeşte pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unor noi infracţiuni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 400 lei, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justitiei în contul Baroului de Avocati Tulcea. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.06.2013.
Hotarare 867/2013 din 28.06.2013Amână pronunţarea la data de 28.06.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2013Amână cauza la data de 21.06.2013 pentru citarea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013