T**** D**** L***
CondamnatÎn temeiul art. 26 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de către petentul-condamnat T D L, împotriva încheierii nr. 743/13.08.2013 dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara. În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2013.
Hotarare 2897/2013 din 30.10.2013Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Minori şi Tineri Craiova, în care se află încarcerat, pentru ca petentul-condamnat să dea o declaraţie în faţa judecătorului delegat în care să arate dacă a formulat sau nu cererea, iar dacă nu a formulat-o dacă şi-o însuşeşte, cu menţiunea de a nu se dispune transferul dacă petentul declară că nu a formulat şi nu îşi însuşeşte cererea. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2013, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când se citează petentul-condamnat la Penitenciarul Minori şi Tineri Craiova. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.10.2013.
Incheiere de sedinta din 02.10.2013