D***** E*****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul Dogaru Eduard privind judecata cauzei conform procedurii prevăzute de art. 320 indice 1 Cod procedură penală. Condamnă pe inculpatul D.E pentru săvârşirea infracţiunilor de : - complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 288 alin. 1 C.pen. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare. - uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare; - Conform disp. art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (două) luni închisoare. În temeiul disp. art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. Conform disp. art. 81 Cod penal şi art. 82 Cod penal, art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul disp. art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea plăcuţelor cu nr. de înmatriculare DC 863 TN depuse în camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi cu dovada seria AAA nr. 00113525/11.01.2012. Dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv : certificat înmatriculare cu seria BI nr. 0759556; procura notarială emisă la data de 20.07.2011 şi cartea internaţională de asigurare pentru autoturismul marca Opel Omega cu seria şasiu WOLOVBF3521036083. În baza disp. art. 189 şi 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 360 lei. Cu recurs.
Hotarare 301/2013 din 28.11.2013Pentru lipsă de apărare faţă de inculpat, acordă termen de judecată la data de 28.11.2013.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013