M**** V*****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a C.p. şi art.320 indice 1 alin.7 C.p.p. condamnă pe inculpatul M**** V***** la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În temeiul art.864 alin.1 C.p. rap. la art.83 alin.1 C.p. revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicate inculpatului M**** V***** prin s.p.2875/19.11.2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009 şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M**** V***** să execute 3 ani şi 8 luni, în condiţiile art.57 C.p. În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul M**** V***** la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2013.
Hotarare 3545/2013 din 31.10.2013Fata de lipsa inculpatului la prezentul termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Pentru a se atasa s.p. nr. 2875/2009 a Judecatoriei Craiova.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013