S***** S*****
InculpatV****** F*****
Parte civilăD*** M****
Parte civilăÎn baza art. 208, 209 lit. g şi i Cod penal, Condamnă pe inculpatul S***** S***** la: Câte o pedeapsă de 3 ( trei) ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de furt calificat săvârşite în dauna părţilor vătămate V****** F***** şi D*** M****. În baza art. 33 lit.a şi 34 lit. b Cod penal: Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ( trei) ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 86 indice 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani ( instanţa stabilind un interval de timp de 2 ani). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal şi art. 86 indice 4 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supravegherea, în cazul săvârşirii unei infracţiuni, a neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege,ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, în cursul termenului de încercare. În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune competent, în prezent Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman la datele fixate de acesta şi să îndeplinească orice măsură dispusă de această instituţie; b ) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, cât şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; Latura civilă Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată V****** F***** şi obligă inculpatul să-i plătească acestuia suma de 2000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (având în vedere că o parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate în natură : tensiometru „MAG” şi cele două ţevi din cupru). Ia act că partea vătămată D*** M**** nu s-a constituit parte civilă în dosarul cauzei, întrucât bunurile sustrase i-au fost restituite în natură. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului. În baza art. 193 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii vătămate D*** M**** suma de 1111 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu avocat Pîrnac Alin Răzvan în sumă de 200 lei, va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.01.2014.
Hotarare 3/2014 din 30.01.2014amână pronunţarea la data de 30.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2014administrare probatorii
Incheiere de sedinta din 18.12.2013administrare probatorii
Incheiere de sedinta din 20.11.2013la cererea apărătorului părţii civile Voică Florea pentru a lua legătură cu partea.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013