T**** T* N******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f N.C.p.p. încetează procesul penal faţă de inculpatul Tudor Nicolae referitor la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. 1969, constatând că a intervenit decesul inculpatului. Conform art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 Noiembrie 2014.
Hotarare 4395/2014 din 27.11.2014Amana pronuntarea la data de 27.11.2014
Amana pronuntarea la data de 27.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2014Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului sens în care acordă un nou termen de judecată pentru a da inculpatului posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei de judecată. Emite adresă către IPJ Argeş Serviciul de Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar urmând ca aceştia să înainteze în copie fişa de cazier judiciar a inculpatului. Emite adresă Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Piteşti pentru ataşarea unei copii a Sentinţei penale 3025/17.12.2007 cu menţiunea datei şi modalităţii de rămânere definitivă. Amână judecarea cauzei la 20.11.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.10.2014În baza art. 346 alin. (2) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3169/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti din data de 21.01.2013 privind pe inculpatul Tudor Nicolae, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Tudor Nicolae. Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti şi inculpatului. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 08.05.2014În conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. 4 C.p.p. se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti o copie a notelor scrise depuse de inculpat la dosar, cu menţiunea că poate răspunde în termen de 10 zile de la comunicare. Fixează termen în camera preliminara data de 08.05.2014. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 10.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 10.04.2014În baza art. 6 alin. 2 din legea 255/2013 trimite cauza judecătorului de Cameră Preliminară.
Incheiere de sedinta din 27.02.2014Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului. Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea inculpatului sa se prezinte in instanta, urmand sa faca dovada imposibilitatii de prezentare la urmatorul termen de judecata. Amână judecarea cauzei la 27.02.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului. Acorda un nou termen de judecata pentru a-i da posibilitatea inculpatului sa se prezinte la judecata. Amână judecarea cauzei la 16.01.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013Admite cererea de amanare formulata de apărătorul petentei. Amână judecarea cauzei la 24.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului. Acorda un nou termen de judecata pentru a-i da posibilitatea inculpatului sa se prezinte la judecata. Amână judecarea cauzei la 19.09.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Încuviinţează cererea de amânare depusă al dosar de către inculpat, pentru a-i da posibilitate să-şi angajeze apărător. În temeiul art. 291 C.pr.pen. se revine cu citarea inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2013.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013