C****** I****
InculpatC****** M******
Parte vătămatăH O T Ă R Ă Ş T E: Condamnă pe inculpatul C****** I**** cu privire la săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, la 6 luni închisoare, parte vătămată fiind C****** M******, domiciliată în oraş Darabani. În baza art. 65 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod Penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod Penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal 1968. În baza art. 71 alin.5 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a şi b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 274 Cod proc. penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 01 aprilie 2014.
Hotarare 83/2014 din 01.04.2014- Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul, se va repeta procedura de citare cu acesta.
Incheiere de sedinta din 11.03.2014DISPUNE: Repune cauza pe rol. Va fi pusă în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Fixează termen la data de 11.03.2014. Vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică la data de 11.02.2014.
Incheiere de sedinta secreta din 11.02.2014Amână pronunţarea la data de 11.02.2014. Pronunţată în şedinţă publică la 04.02.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2014D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2014, ora 09,30, termen luat în cunoştinţă de partea vătămată în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: Încuviinţează administrarea probei testimoniale cu un martor, a cărui prezenţă partea vătămată o va asigura fără citare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 14.01.2014.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2014, ora 09,30, termen luat în cunoştinţă de partea vătămată în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va repeta procedura de citare cu inculpatul, prin afişare la sediul Consiliului local al localităţii de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 03.12.2013.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013se va repeta procedura de citare cu inculpatul, după verificarea adresei acestuia în evidenţa informatizată a persoanei.
Incheiere de sedinta din 12.11.2013