U****** B***** C******
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul Urseanu Bogdan Cătălin la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81-82 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni închisoare În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 359 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen. În temeiul art.191 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.01.2014.
Hotarare 65/2014 din 15.01.2014angajare apărător
Incheiere de sedinta din 18.12.2013