P******* V*****
CreditorAdmite cererea formulată de creditorul P******* V*****, prin BEJ VASILE DUMITRU GABRIEL. În baza art. 665 alin. 3 şi 4 C. proc. civ., Încuviinţează executarea silită împotriva debitorilor ABRUDAN IOAN şi OLARU CONSTANTIN, prin toate modalităţile de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 702/16.09.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 3765/212/2006 şi împotriva debitorului ABRUDAN IOAN, prin toate modalităţile de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 13614/11.08.2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 3765/212/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 702/16.09.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 3765/212/2006, pentru sumele prevăzute în titlurile executorii şi orice accesorii, actualizări şi cheltuieli de executare silită ce ar putea rezulta sau calcula în cursul executării silite. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Face aplicarea dispoziţiilor art. 665 alin. 7 NCPC. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.09.2013.
Incheiere de executare silita 14102/2013 din 18.09.2013