R*** Ş***** L******
InculpatÎn baza art.396 alin. 5 rap. la art., 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, cu aplicarea art. 4 Cod penal, achită pe inculpatul R*** Ş***** L****** ( date ) pentru infracţiunea prev. de art. 87, alin. 5 din OUG 195/2002 ( refuzul de a se supune testării aerului respirat ). În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul R*** Ş***** L******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea acestui drept. În baza art. 81-82 Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de trei ani. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a –II-a a şi b Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. art. 71 alin. 5 Cod penal Face aplicarea dispoziţiilor art. 359 Cod procedură penală, atrăgând atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror încălcare atrage revocarea suspendării. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02.2014.
Hotarare 98/2014 din 21.02.2014Având nevoie de timp în vederea deliberării va amâna pronunţarea la data de 21.02.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2014Având nevoie de timp în vederea deliberării amână pronunţarea la data de 14.02.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2014Amână cauza în vederea continuării cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 24.01.2014Amânat cauza pentru audierea martorilor din rechizitoriu precum şi pentru audierea martorului propus de inculpat.
Incheiere de sedinta din 13.12.2013Amânat cauza pentru ca inculpatul să-şi angajeze avocat ales.
Incheiere de sedinta din 15.11.2013