F********* E*****
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* A F********* P****** A J******** B*******
Parte civilăS* M***** T**** S** R****** – P*** L********* J******* P********* C** M******** P* C*******
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului F********* E*****, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal(prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969) şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e se comunică Serviciului de Probaţiune Botoşani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 alin. 1 şi 3 Cod penal, care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind aplicarea şi executarea pedepsei. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Maryon Trade SRL Răchiţi, prin lichidator judiciar provizoriu CII Mihalache P. Cristian, să plătească părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti – D.G.R.F.P. Iaşi – A.J.F.P. Botoşani, suma de 15.857 lei, cu titlu de debit principal, suma de 12.591 lei, cu titlu de dobânzi, suma de 2.373 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, plus dobânzi şi penalităţi calculate conform art. 120 şi art. 120 ind. 1 Cod procedură fiscală până la achitarea integrală a debitului. Respinge cererea părţii civile de aplicare a sechestrului asigurator. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică 23 ianuarie 2014.
Hotarare 205/2015 din 23.01.2015Amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2015Instanţa apreciază că se impune a se reveni cu adresă la partea civilă să menţioneze care este prejudiciul actual, respectiv dacă a fost achitat sau au fost făcute compensări (se vor înainta şi copiile cererilor de constituire civilă de la filele 17 şi 67 U.P.), sens în care,
Incheiere de sedinta din 12.12.2014Analizând actele dosarului, instanţa constată că sumele menţionate în cererea de constituire de parte civilă de la fila 16 dosar, coincid cu cele menţionate în sesizarea penală din 15.03.2013 (fila 17 ds. U.P.) şi reprezintă numai dobânzi şi penalităţi însă în adresa nr. 5906/19.07.2013 - fila 67 ds. U.P., sumele diferă şi reprezintă debit şi majorări de întârziere. Mai mult, în cea din urmă adresă se face vorbire şi despre îndreptarea unor erori materiale cu privire la obligaţiile principale şi accesorii datorate de inculpat şi partea responsabilă civilmente. Din aceste motive, instanţa repune cauza pe rol pentru a se solicita lămuriri părţii civile cu privire la prejudiciul actual,
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Amână pronunţarea la data de 20 noiembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2014Instanţa apreciază că se impune citarea părţii responsabile civilmente SC Maryon Trade SRL Răchiţi prin lichidator judiciar provizoriu CII Mihalache P. Cristian, şi
Incheiere de sedinta din 29.09.2014Instanţa admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 rap. la art. 374 alin. 4 din Codul procedură penală, constatând că sunt îndeplinite cerinţele legale. Dispune a se face adresă la Registrul Comerţului să ne comunice care este situaţia actuală a părţii responsabile civilmente SC Maryon Trade SRL Răchiţi, şi
Incheiere de sedinta din 20.06.2014Văzând lipsa apărătorului ales al inculpatului şi cererea acestuia de la dosar, instanţa
Incheiere de sedinta din 27.05.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 1494/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului FE, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul FE, stabilind termen de judecată la data de 27 mai 2014. Dispune citarea inculpatului şi a părţii civile pentru termenul acordat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10 aprilie 2014.
Incheiere camera preliminara din 10.04.2014În temeiul art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 255/2013, dispune trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară pentru verificarea competenţei şi legalităţii sesizării instanţei precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Instanţa dispune introducerea în cauză în calitate de parte civilă a Statului Român prin A.N.A.F. şi citarea acesteia la adresa din mun. Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sect. 5 Bucureşti. Văzând şi cererea inculpatului de acordare a unui termen pentru angajare apărător, instanţa
Incheiere de sedinta din 29.01.2014