Dosar 24173/325/2013 din 02.09.2013

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24173/325/2013
Data dosar:
02.09.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    I. În temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal din 1969 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul DI, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca şi pedeapsa accesorie. În temeiul art. 861 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform art.862 al.1 C.pen. şi calculat potrivit art.82 al.3 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale. În temeiul art.863 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. II. În temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal din 1969 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul CI, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1262/16.05.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. 1268/325/2013 definitivă prin nerecurare la data de 04.06.2013 În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969 cu referire la art. 15 din Legea nr. 187/2012 anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1262/16.05.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. 1268/325/2013 definitivă prin nerecurare la data de 04.06.2013. În baza art. 36 alin.1, rap. la art.33 lit. a şi 34 alin. 1 lit. b C.pen, contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1262/16.05.2013 a Judecătoriei Timişoara, în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca şi pedeapsa accesorie. În temeiul art. 861 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni, stabilit conform art.862 al.1 C.pen. şi calculat potrivit art. 865 al. 2 C.pen., de la data rămânerii definitive a sentinţei penale 1262/16.05.2013 a Judecătoriei Timişoara, respectiv de la data de 04.06.2013. În temeiul art.863 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. III. În temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul SG, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 În temeiul art.81 şi art. 82 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 19 şi 397 din Codul de procedura penala, în referire la art. 1357 Codul civil respinge acţiunea civilă formulată de SC GPG EDEN SRL cu sediul în Timişoara, str. Diaconu Coresi, nr. 121, sc. A, ap. 12, jud. Timiş, ca neîntemeiată. În temeiul art. 112 lit. b Cod penal confiscă de la inculpaţi corpurile delicte înregistrate la poziţia nr. 608/2013, constând în: un cleşte mecanic din metal în lungime de 53 cm şi o şurubelniţă cu mâner roşu din material de plastic în lungime de 16 cm. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 1300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 272 al. 1 C.pr.pen. dispune plata sumei de 900 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Koloszi Gabriela), din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2014.

    Hotarare 3807/2014 din 22.10.2014
  • Sedinta din data de 08.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.10.2014. Pronunţată în şedinţă publica azi, 08.10.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2014
  • Sedinta din data de 10.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Citarea martorului lipsă VL, cu mandat de aducere care va fi executat de către IJJ Timiş. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul D**** I*** si martorul , restul părţilor având termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.09.2014.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2014
  • Sedinta din data de 27.08.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Citarea martorului lipsă VL, cu mandat de aducere care va fi executat de către IJJ Timiş. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul D**** I*** si martorul , restul părţilor având termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.08.2014.

    Incheiere de sedinta din 27.08.2014
  • Sedinta din data de 25.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba testimonială cu martorul din rechizitoriu Vasile Lili formulată de procuror Citarea martorului pentru următorul termen de judecată, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 27.08.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul D**** I*** la adresele cunoscute şi prin afişare la uşa instanţei, restul părţilor având termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2014
  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Admite cererile formulate de inculpaţi de judecare a cauzei în procedura de recunoaştere a învinuirii Încuviinţează cererea formulata reprezentanta Ministerului Public si va dispune citarea inculpatului la domiciliul cu care figurează in evidenţă, adresă comunicată în urma verificărilor efectuate prin grefa instanţei, cu mandat de aducere care va fi efectuat de către IJJ Timiş, precum si prin Afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul Driga Ilie in modalităţile dispuse, restul parţilor având termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 14.05.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Efectuarea verificărilor la serviciul de evidenta informatizata a persoanei prin grefa instanţei pentru a se identifica domiciliul cu care acesta figurează în evidenţă inculpaţii , precum si cu menţiuni privind decesul acestora. Citarea inculpaţilor D**** I*** si C**** I*** la adresele comunicate, cu mandat de aducere, care vor fi efectuate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş Citarea inculpaţilor la domiciliul cunoscut, precum şi prin Afişare la uşa instanţei. Citarea inculpatului Proroga punerea în discuţie şi pronunţarea asupra cererii formulate de inculpatul prezent prin apărătorul său ales, privind aplicarea prev. art. 374 alin. 4 C.pr.pen., până la termenul următor Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2014, C4P, sala 278, pentru când inculpatul si partea civilă au termen in cunoştinţă si se citează inculpaţii in modalităţile dispuse. Pronunţată în şedinţa publică din 14.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2014
  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin.2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4224/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul D**** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208, al. 1, art. 209, al. 1, lit. a), g) şi i) Cod penal, cu aplic. art. 41, al. 2 cod penal., inculpatul CI, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208, al. 1, art. 209, al. 1, lit. a), g) şi i) Cod penal, cu aplic. art. 41, al. 2 cod penal. şi inculpatul SG, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208, al. 1, art. 209, al. 1, lit. a), g) şi i) Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii . Fixează primul termen de judecată la data de 14.05.2014, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpaţi si partea civilă. Dispune comunicarea încheierii procurorului si inculpaţilor . Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.04.2014.

    Incheiere camera preliminara din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 19.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Transpunerea cauzei în camera preliminară pentru a se urma procedura prev. de art. 342-348 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Revenirea cu citarea inculpaţilor, cu mandat de aducere care va fi executat de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş care va fi executat de către IJJ. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.01.2014.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 11.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului SG la adresa declarata de inculpat in procesul verbal de prezentarea materialului de urmărire penală, respectiv la o locuinţă improvizată situată în zona UMT intr-o anexă a unui imobil situat in spatele societăţii TRW, cu mandat de aducere care va fi executat de către Inspectoratul de Politie Timiş si, de asemenea, prin Afişare la Consiliul Local Timişoara. Citarea inculpaţilor cu mandate de aducere care vor fi executate de către Inspectoratul de Politie Timiş. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.12.2013.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului SG la ultimul domiciliu şi prin afişare la locul faptei, respectiv Consiliul Local Timişoara.. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2013, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Termen preschimbat

    In temeiul art. 291 alin.3 ind. 1 C.pr.pen. preschimbă termenul de judecată la data de 16.10.2013.

  • Sedinta din data de 16.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Ia act de cererile de constituire parte civilă depuse la acest termen de judecată, a părţii civile GPG EDEN SRL cu suma de 45.000 lei reprezentând daune materiale si 10.000 lei reprezentând daune morale. Citarea inculpaţilor la adresele comunicate, cu mandat de aducere care va fi executat de către Inspectoratul Judeţean de Politie Timiş si Inspectoratul Judeţean de Politie Satu Mare Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2013, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2013.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD