A*** D***** F*****
InculpatP****** N******* D*****
Inculpat1. În temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A D F, cercetat în stare de liberate, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 26.03.2010 a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executarii pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. stabileste un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate va avea drept urmare revocarea suspendării condiţionate, avand drept consecinţa executarea în întregime a pedepsei aplicate in prezenta cauza, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. 2. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la la art. 10 lit. i1 C.p.p. coroborat cu art. 260 alin. 2 C.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P N D, fără antecedente penale, cercetat în stare de liberate pentru savârsirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevazută de art. 260 C.p. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 100 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu al inculpatului P N D. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2013.
Hotarare 3142/2013 din 20.11.2013Amână pronunţarea la data de 20.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorului ales al inculpatului A D F. Respinge solicitarea apărătorului inculpatului A D F de prelungire a dreptului de circulaţie. Pune în vedere apărătorului de sală să depună la dosarul cauzei delegaţie pentru asistenţă juridică. Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2013, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul A D F are termen în cunoştinţă şi se citează inculpatul P N D. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.10.2013.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013