F****** I**
Intimat ReclamantS* C** I*** S* B********
Recurent PârâtDEC. 7341 Admite recursul. Modifică sentinţa, respinge în tot acţiunea. Decizie irevocabilă.
Hotarare 7341/2013 din 04.07.2013Repetarea adresei către Asociaţia Patronală la Nivel de Grup de Unităţi din Transportul Feroviar pentru ca aceasta să precizeze dacă SC CFR IRLU SA face parte din asociaţie, cu menţionarea datei de la care este membră şi să înainteze copie după actul care atestă calitatea de membru al asociaţiei, cu menţiunea că va fi amendat directorul unităţii de învăţământ în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei, scop în care se solicită a se comunica numele, domiciliul şi CNP – ul directorului.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Se efectuează adresă către Asociaţia Patronală la Nivel de Grup de Unităţi din Transportul Feroviar pentru ca aceasta să precizeze dacă SC CFR IRLU SA face parte din asociaţie, cu menţionarea datei de la care este membră şi să înainteze copie după actul care atestă calitatea de membru al asociaţiei. Se comunică întâmpinarea formulată de intimatul reclamant F****** I** recurentei pârâte SC CFR IRLU SA.
Incheiere de sedinta din 23.05.2013