Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr.2765/17 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în sensul indicării numelui corect al reclamantei, respectiv „Dobre Laura”, în loc de „Dobroe Laura”, cum greşit s-a tehnoredactat. Îndreptarea se va efectua pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 03.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.03.2021SC.2765/ Admite acţiunea. Constată că reclamantele au cumpărat de la pârâte prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 25 mai 2013, cu preţul de 16.000 lei, achitat integral, imobilul situat în Roşiorii de Vede , str. Viilor, nr.5, judeţul Teleorman, compus din: o casă de locuit din cărămidă, alcătuită din 4 camere, două holuri, bucătărie şi baie, acoperită cu tablă, anexe gospodăreşti, precum şi terenul aferent construcţiilor sus-menţionate în suprafaţă de 736 mp, având următoarele vecinătăţi la N- parcela nr.2, vândută lui Colţatu Florea, la E - str. Viilor, la S şi V - Tudor Bucur, dobândite de pârâte prin moştenire de la defuncţii Tudoran Ştefan şi Tudoran Maria, în calitate de legatar universali, conform testamentelor autentificate la nr.550 şi 549 din 15.03.1988 la fostul Notariat de Stat Locar Roşiorii de Vede. Prezenta hotărâre ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2013.
Hotarare 2765/2013 din 17.10.2013