T********* G*******
PetentI************ J******* D* P****** A**** -****** R*****
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.05.2014.
Hotarare 5435/2014 din 30.05.2014Se emite adresă către intimat cu copie proces verbal de contravenţie (ce se dezataşează de la fila 21/ dosar), pentru a comunica instanţei atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar AUTOVISION seria ROM 377, registrul abateri şi cd-ul ce au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie. În temeiul art. 255 şi 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile de la dosar, pe care le consideră pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea procesului, urmând le administra în condiţiile legii. În temeiul art.254 alin 2 pct. 2 CPC încuviinţează pentru petent proba cu martori, pe care o consideră pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea procesului, urmând a o administra în condiţiile legii. Se citează martorul Petrescu Mircea la adresa indicată de apărătorul petentului. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen la 30.05.2014, completul C21,sala 3, ora 10, în vederea administrării probelor încuviinţate. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 25.04.2014