L**** Z*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7, Cod proc. penală, condamnă inculpatul , la: - 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani şi 4 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale În baza art. 359 Cod procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi lit. b, Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2013.
Hotarare 2795/2013 din 17.10.2013