T***** A****** R*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art. 3201 C.proc.pen., condamnă inculpatul T R A, fără antecedente penale, la pedeapsa de: - 1(un)an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată. În temeiul art.71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3(trei) ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin.1 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 alin.2 C.proc.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul MJLC, către Baroul Timiş Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.10.2013.
Hotarare 2772/2013 din 17.10.2013