D****** I****
ReclamantM**** M****
PârâtAdmite cererea formulata de reclamantul DIRDALA IONEL în contradictoriu cu pârâtul MIRON MMIHAI, avind ca obiect perfectare vânzare-cumparare. Constată perfectată vânzarea, de către pârâtul MIRON MMIHAI, si cumpărarea, de către reclamantul DIRDALA IONEL, a imobilului apartament , identificat potrivit Raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea constructii intocmit de expert Seciu Dumitru, depus la f.34-36 dosar si care face parte din prezenta hotarare. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Hotarare 4415/2013 din 30.10.2013Amana pronuntarea la 30.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2013, C1F1, ora 9.00, pentru efectuarea expertizei specialitatea construcţii. Dispune a se emite adresă către expertul Seciu Dumitru pentru efectuarea expertizei specialitatea construcţii cu obiectivele: identificare şi evaluare la preţul de circulaţie al imobilului din litigu. Se va emite adresă către Primăria com. Câmpineanca pentru a preciza persoana în posesia sau proprietatea căreia se află imobilul în litigiu. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea “personal la interogatoriu”, reclamantul are termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.09.2013Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2013, C1F1, ora 9.00, pentru administrare probe. Se emite adresă către expertul Seciu Dumitru după achitarea onorariului. Reclamantul va personal personal martorul în vederea audierii. Părţile au termenul în cunoştinţă conf. art. 153 C.p.c.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de către petentul petentul D****** I****, domiciliat in com. Campineanca, jud. Vrancea, si pe cale de consecinţă: Dispune acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, suma scutită de 8,3 lei rămânind în sarcina statului. În conformitate cu disp. art.17 alin.2 din O.U.G nr.51/2008 atrage atenţia reclamantului că, în cazul în care cererea a fost formulată cu rea-credinţă, va fi obligat la restituirea cu titlu de despăgubiri a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Atrage atenţia asupra disp. art. 18-19 din OUG 51/2008 în sensul că, dacă reclamantul va cădea în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula cale de atac odata cu fondul.
Incheiere de sedinta secreta din 25.06.2013Amână judecarea cauzei la 26.06.2013 C1F1, ORA 9.00, pentru ca instanta sa se pronunte asupra cererii de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 15.05.2013