B********* S****** G******* S*
CreditorS* A*** G****** D*********** S**
DebitorDosar nr. 24751/3/2013 Hotărăşte: Dispune disjungerea cererii formulată de lichidatorului judiciar Real Casa Expert SPRL în contradictoriu cu pârâtul Alhally Hamza de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi acordă termen pentru soluţionarea acestei cereri la 2 martie 2015. În baza art. 131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului S.C. Alfa General Distribution S.R.L. Dispune radierea societăţii debitoare S.C. Alfa General Distribution S.R.L. din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 135 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Dispune plata către lichidatorul judiciar Real Casa Expert SPRL a sumei de 2000 lei reprezentând onorariu lichidator, precum şi a sumei de 236,70 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2015.
Hotarare 510/2015 din 19.01.2015Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitate lichidatorului judiciar să facă demeruri in vederea punerii in discuţie a oportunităţii formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Dosar nr. 24751/3/2013 HOT Admite cererea creditorului BRD Groupe Societe Generale SA împotriva debitorului S* A*** G****** D*********** S**. În temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului S* A*** G****** D*********** S**. În temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 9 mai 2014; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 20 mai 2014; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 5 iunie 2014; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 26 mai 2014. Numeşte lichidator judiciar pe Real Casa Expert SPRL are va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 109 alin. 1 raportat la art. 33 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin. 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 35 raportat la art. 28 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art. 59 alin. 1 din lege şi să-l depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile de la desemnare. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 8 septembrie 2014, C.11, ora 09.00. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2014.
Hotarare intermediara 3255/2014 din 24.03.2014Dosar nr. 24751/3/2013 Încheiere Repune cauza pe rol. Ca urmare a lipsei de procedură cu debitorul S* A*** G****** D*********** S**, dispune citarea acestuia şi a creditorului BRD Groupe Societe Generale SA pentru termenul din data de 24 martie 2014, prin publicitate, potrivit Codului de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Pentru a se cita creditoarea cu menţiunea de a achita remuneratia curatorului special în valoare de 300 lei sub sancţiunea suspendării judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 02.12.2013