N***** M***** V*****
ReclamantU***** A******** S*
PârâtU***** A******** S*
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 45437,95 lei cu titlu de despăgubiri. Obligă pârâtele să plătească în favoarea statului suma de 2428 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de care reclamantul a fost scutit. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1900 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.10.2013
Hotarare 8451/2013 din 22.10.2013Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză Stoica Valerian pentru a preciza în raport de cele consemnate în cuprinsul raportului de expertiză, viteza foarte mare şi unghiul de impact mic, neconcordanţele existente în ceea ce priveşte poziţia autoturismelor aflate în parcare, direcţia şi traiectoria parcursă de autoturismul reclamantului în momentele anterioare impactului, respectiv să indice pe de o parte situaţia de fapt ce ar fi trebuit să existe în urma impactului raportat la cei doi factori, (viteza foarte mare şi unghiul de impact mic), iar pe de altă parte să detalieze modalitatea concretă în care a avut loc impactul raportat la poziţia reală în care s-au aflat autoturismele. Emite adresă către SC ASTRA SA pentru a înainta la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile din dosarul de daună cu nr. AG 112DA003601 , deschis în urma evenimentului rutier din data de 29.09.2012, declaraţia proprietarului autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare AG 95 BMW din data de 28.11.2012, respectiv a numitului Floroaica Dumitru sau Floroaica Ionuţ Ştefan, cu menţiunea că dosarul de daună a fost deschis în baza poliţei RCA 007435820 emisă pentru autoturismul marca Alfa Romeo cu numărul de înmatriculare AG 11 JIA şi cu menţiunea să înainteze originalul procesului verbal de contravenţie seria CP 2576372 emis la data de 20.09.2012 sau copia acestuia. Citarea în calitate de martor a numitului Floroaica Ionuţ Ştefan. Pune în vedere părţilor, prin apărători să depună la dosarul cauzei condiţiile de asigurare CASCO. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.10.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 153 alin.1 teza II şi III. C.proc.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 17.09.2013Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Stoica Valerian, pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, cu menţiunea că s-a făcut dovada achitării onorariului de către pârâtă în cuantum de 100 de lei. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia stabilită prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 30.04.2013 în sensul că pune în vedere reclamantului, prin apărător să depună la dosarul cauzei o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 2576372 emis la data de 20.09.2012. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.09.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 153 alin.1 teza II şi III. C.proc.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2013
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Menţine în sarcina pârâtei obligaţia stabilită prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05.03.2013 şi menţinută prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2013, aceea de a face dovada achitării onorariului provizoriu de 100 lei. În baza disp. art 170 alin 3 C.proc.civ, dispune decăderea din proba testimonială a reclamantului. Admite cererea formulată de expertul desemnat în cauză, Stoica Valerian prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru efectuarea lucrării ca fiind întemeiată. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Stoica Valerian, pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Revine cu adresă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş pentru a înainta la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, declaraţiile celor trei conducători auto, şi anume Neacşa Marian Viorel, conducătorul auto marca Alfa Romeo tip GT cu numărul de înmatriculare AG-11- JIA, a numitului Floroaica Ionuţ Ştefan, conducătorul auto cu numărul de înmatriculare AG-95-BMW şi a conducătorului auto Mitsubischi cu număr de înmatriculare 99-X-1774 şi să indice denumirea societăţilor de asigurare la care autoturismele părţilor aveau încheiate poliţe de asigurare la data producerii evenimentului rutier, pentru care s-a emis procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 2576372 emis la data de 20.09.2012. Pune în vedere reclamantului, prin apărător să depună la dosarul cauzei o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 2576372 emis la data de 20.09.2012. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.06.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 153 alin.1 teza II şi III. C.proc.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 30.04.2013Menţine în sarcina reclamantului obligaţia stabilită prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05.03.2013, aceea de a face dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 5 lei şi în sarcina pârâtelor, obligaţia de a face dovada achitării onorariului provizoriu de 100 lei. Ia act de cererile formulate de apărătorii părţilor prin care arată că înţeleg să renunţe la administrarea probei cu interogatoriu. Admite cererea formulată de expertul desemnat iniţial în cauză Chiroiu Vasile prin care solicită înlocuirea şi ia măsura înlocuirii acestuia. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea contabilitate şi anume pe Stoica Valerian În scopul transferului de onorariu, în cuantum de 500 lei (RON) din contul expertului desemnat iniţial în cauză, Chiroiu Vasile în contul expertului înlocuit în cauză, Stoica Valerian, din care s-a achitat până în prezent suma de 400 lei, emite adresă către BLET Argeş Pune în vedere reclamantului, prin apărător să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile sau să-i aducă necitaţi, sub sancţiunea decăderii prevăzută de disp. art 170 alin 3 C.proc.civ. Emite adresă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş pentru a înainta la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, declaraţiile celor trei conducători auto, şi anume Neacşa Marian Viorel, conducătorul auto marca Alfa Romeo tip GT cu numărul de înmatriculare AG-11- JIA, a numitului Floroaica Ionuţ Ştefan, conducătorul auto cu numărul de înmatriculare AG-95-BMW şi a conducătorului auto Mitsubischi cu număr de înmatriculare 99-X-1774 şi să indice denumirea societăţilor de asigurare la care autoturismele părţilor aveau încheiate poliţe de asigurare la data producerii evenimentului rutier, pentru care s-a emis procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 2576372 emis la data de 20.09.2012. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.04.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 153 alin.1 teza II şi III. C.proc.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 02.04.2013Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei pentru a da posibilitatea acestuia să i-a cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a înscrisurilor din dosarul de daună. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05.03.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013