C********* A******
ReclamantU************ S**** H****
PârâtA******* B******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează actul adiţional nr.1/19.06.2013 la contractul individual de muncă nr.2062/11.05.2006. Obligă pârâta U************ S**** H**** să îi plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului de muncă încheiat cu pârâta şi drepturile salariale efectiv plătite de către aceasta, începând cu luna iunie 2013. Respinge acţiunea în ceea ce priveşte celelalte pretenţii, ca neîntemeiată. Respinge cererile părţilor privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2013.
Hotarare 11553/2013 din 20.12.2013Amână pronunţarea la data de 20.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2013Amânat pentru a se cita Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Incheiere de sedinta din 19.11.2013