F****** D******* T**** F*****
PetentEroare – dosar soluţionat la data de 03.12.2013
In baza art. 140 alin. 2 C.p.p. admite în parte plângerea formulată de petentul F.D.T.F. împotriva ordonanţei nr. 4294/P/2012 din data de 13.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Menţine prelungirea măsurii obligării învinuitului F.D.T.F. de a nu părăsi ţara, dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti în data de 13.11.2013 în dosar nr. 4294/P/2012. Modifică obligaţiile impuse în sarcina învinuitului, în sensul că înlătură interdicţia totală de a se apropia de învinuita F.D.(fostă G.) A.M., de a comunica direct sau indirect cu aceasta, urmând ca restricţia valabilă să vizeze această învinuită doar cu privire la datele din acest dosar, cu privire la declaraţiile ce urmează a fi luate sau în privinţa oricărui aspect legat de procesul penal de faţă. Atrage atenţia înv. F.D.T.F. că, în caz de încălcare a acestei măsuri, se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege. În baza art. 192 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 decembrie 2013.
Incheiere finala dezinvestire din 03.12.2013Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa dosarului de urmărire penală. Se efectuează verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru a se identifica dosarul de urmărire penală nr. 4294/P/2013, în vederea ataşării. Amână judecarea cauzei la 03.12.2013 Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013