S********* Î********* P************* A******* M*******
ReclamantC******* T***** ,********* D****
PârâtM********* P****** - P*** P*****
PârâtS********* Î********* P************* A******* M******* P**** B******** I******
ReclamantS********* Î********* P************* A******* M******* P**** L****** S*****
ReclamantAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.1089/06.06.2014 cu privire la numele membrilor de sindicat în sensul că numele corecte ale acestora sunt Manea Aura, Muntean Valentina şi Oleneci Dorin iar nu Hanea Aura, Munteanu Valentina şi Olenci Dorin cum greşit s-a menţionat în conţinutul hotărârii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2014, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.10.2014Admite acţiunea completată şi precizată. Admite cererea de intervenţie. Obligă pârâtul Colegiul Tehnic Dimitrie Dima Piteşti să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor membri de sindicat care îndeplinesc funcţia de cadru didactic sau cadru didactic auxiliar, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cuvenite prin aplicarea Legii 330/2009, Legii 284/2010, Legii nr. 285/2010 şi Legii 63/2011, prin raportare la Legea 221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 01.01.2010-06.06.2014, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul Municipiul Piteşti prin Primar să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării drepturilor acordate. Obligă pârâtul Colegiul Tehnic Dimitrie Dima Piteşti să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 214 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.06.2014, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Hotarare 1089/2014 din 06.06.2014Având în vedere că cererile de intervenţie în nume propriu nu a fost comunicată pârâtelor, tribunalul apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea comunicării acestora către pârâţi. Proroga discutarea excepţiilor invocate de pârâtul Municipiul Piteşti pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 06 iunie 2014, pentru când citează pârâtele cu copiile cererii de intervenţie în nume propriu şi cu menţiunea de a formula în cauză întâmpinare sub sancţiunea decăderii prevăzute de art.208 alin.2 C.proc.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 04.04.2014Având în vedere că la reclamantul a formulat completare/precizare la cererea de chemare în judecată, tribunalul apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea comunicării acestora către pârâţi. Proroga discutarea excepţiilor invocate de pârâtul Municipiul Piteşti pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 04 aprilie 2014, pentru când citează pârâtele cu copiile precizării/completării la acţiune şi cu menţiunea de a formula în cauză întâmpinare sub sancţiunea decăderii prevăzute de art.208 alin.2 C.proc.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 21.02.2014Având în vedere că la 17 decembrie 2013 pârâtul Municipiul Piteşti a depus la dosar întâmpinare, apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea comunicării reclamantei a copiei întâmpinării formulate de pârâtul Municipiul Piteşti. Emite adresă pârâtului C******* T***** ,********* D**** prin care să i se solicite relaţii în sensul de a preciza dacă reclamanţii membrii de sindicat Badicioiu Iuliana, Lautaru Sabina, Lautaru Sabin, Bedreaga Mihaela, Hanea Aura, Iliescu Cantemir, Munteanu Valentina, Stoian Catalin, Stefanescu Gabriel, Badea Maria, Chinie Enigel, la momentul lunii decembrie 2009 beneficiau de sporul de 15% pentru condiţii vătămătoare şi dacă acest spor a fost inclus în salariul acestora începând cu ianuarie 2010. Amână judecarea cauzei la 21 februarie 2014, pentru când citează părţile reclamanta cu copia întâmpinării formulate de Municipiul Piteşti. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 31.01.2014