S***** Z*****
InculpatS***** Z*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin 1 C. pen., raportat la art. 5 alin.1 C. pen. şi art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, condamnă pe inculpatul S Z, cerecetat în stare de liberate, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea la data de 11.12.2010 a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 81 C. pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 ani În temeiul art. 359 C.pr.pen. din 1968 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969, în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate va avea drept urmare revocarea suspendării condiţionate, având drept consecinţă executarea în întregime a pedepsei aplicate in prezenta cauză, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2014.
Hotarare 748/2014 din 04.03.2014Amână pronunţarea la data de 04.03.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 19.022014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2014, ora 11.00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorul G G cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 22.01.2014.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Efectuarea unei adrese către grefă pentru comunicarea domiciliului actual al martorului Şandru Dan. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2014, ora 11.00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorii Golbano George şi Şandru Dan cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.01.2014.
Incheiere de sedinta din 07.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2014, ora 09.00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorii G G, Ş D şi K T A cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11.12.2013.
Incheiere de sedinta din 11.12.2013Încuviinţează proba cu înscrisuri din faza de urmărire penală, cu înscrisuri în circumstanţiere şi proba testimonială cu martorii din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2013,ora 13.00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorii din rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică din 30.10.2013.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013