S* B******** S** - P*** L********* J******* C****** I********* D* I********* A**** M*****
Apelant RECLAMANTS* A****** Ţ***** A******** S* - S******** O*****
Intimat PÂRÂTAdmite apelul, schimbă în totalitate sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.259,80 Euro, în echivalent în lei, cu dobânda legală. Respinge celelalte pretenţii. Cu cheltuieli de judecată parţiale.
Hotarare 76/2013 din 10.10.2013Având în vedere cererea formulată de către reprezentanta apelantei reclamante SC Birteştii SRL, în sensul de a acorda în cauză un termen de pronunţare pentru a putea depune la dosar concluzii scrise, conform art.146 Cod procedură civilă, precum şi dovada cheltuielilor de judecată,s-a dispus amânarea pronunţării în cauză pentru data de 10 octombrie 2013, et.II, cam.46.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2013Faţă de lipsa martorului Bocioc Dumitru Octavian la acest termen de judecată, având în vedere prevederile art. 188 Cod procedură civilă apreciază necesar citarea acestuia cu mandat de aducere pentru a fi audiat în cauză, cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 3 octombrie 2013, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.09.2013Faţă de lipsa martorului Bocioc Dumitru Octavian la acest termen de judecată, având în vedere cererea de amânare formulată în cauză de către reprezentanta apelantei reclamante SC Birteştii SRL în vederea recitării acestuia în localitatea Hidişelu de Sus, nr.329, judeţul Bihor, pe care o apreciază ca fiind legală şi întemeiată, văzând şi poziţia de neopunere a părţii adverse, dispune admite cererea formulată şi amână judecarea cauzei pentru data de 5 septembrie 2013, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Faţă de prevederile art.292 alin.1 teza a II –a Cod procedură civilă raportat la prevederile 167 şi 186 Cod procedură civilă, apreciind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei proba testimonială solicitată de către reprezentanta apelantei reclamante SC Birteştii SRL – prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Andor Mircea, privind audierea martorului Bocioc Dumitru Octavian, care va fi citat în localitatea Hidişelu de Sus, nr.328, judeţul Bihor, o va încuviinţa, Pentru ca reprezentanta apelantei reclamante să comunice instanţei în termen de 24 de ore numele şi adresa martorului încuviinţat de instanţă la acest termen de judecată, respectiv a reprezentantului DSV, în vederea citării şi audierii acestuia, dispune amânarea judecării cauzei pentru data de 13 iunie 2013, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.04.2013Apreciind necesar ca reprezentanta apelantei reclamante să efectueze demersuri la Oficiul Poştal, în sensul de a preciza data la care a fost înregistrat apelul, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 18 aprilie 2013, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013