R*** V*******
InculpatG**** R*****
Parte civilăS******* C***** D* U******* S********* A****** G*****
Parte civilăS* E***** S** T***** - P*** A************ P**** L**** D******
Parte responsabilă civilmenteÎNCH:Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 15.11.2014 şi până la data de 14.12.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.Cu drept de apel o dată cu fondul.Pron.în şedinţă publică, astăzi 14.11.2014.
Incheiere de sedinta din 14.11.2014Dos.pen.nr.2540/324/2013 Hot. Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev.de art.178 al 1,2 VCP, în infracţiunea prev.de art.192 al.1,2 NCP, cu aplicarea art.5 NCP. În baza art.192 al.1,2 NCP, cu aplicarea art.5 NCP, condamnă pe inculpata R*** V******* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 NCP. În baza art. 93 alin. (1) NCP obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) NCP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Tecuci sau a Şcolii Gimnaziale Speciale „ Constantin Păunescu” Tecuci pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) NCP, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 NCP. În baza art.84 NCPP şi art.1357 C.civ., obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ELTIDO SRL Tecuci şi alături de asiguratorul SC CARPATICA ASIG.SA , în limita sumei asigurate, conform poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA seria RO/17/G17/HRO nr.05007121 din 21.06.2012, să plătească părţii civile G**** R***** suma de 10.000 lei daune materiale şi suma de 20.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale. Constată că Spitalul Clinic de Urgenţă” Sf.Apostol Andrei” Galaţi nu s-a constituit parte civilă. În baza art.276 al.1 şi 4 NCPP, obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ELTIDO SRL Tecuci şi alături de asiguratorul SC CARPATICA ASIG.SA, în limita sumei asigurate, să plătească părţii civile G**** R***** suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 NCPP obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ELTIDO SRL Tecuci, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.10.2014
Hotarare 288/2014 din 17.10.2014Dos.pen.nr.2540/324/2013 Încheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 16.10.2014 şi până la data de 14.11.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.10.2014.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Având nevoie de timp pentru a delibera; şi, pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatei av. Guriţoiu Octavian de a depune la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea cauzei pentru data de 17.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2014Pentru a se lua la cunoştinţă obiecţiunile la raportul de expertiză crimijnalistică formulate de inculpată, prin apărător ales, amână cauza la 03.10.2014
Incheiere de sedinta din 19.09.2014Incheiere (minuta) Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 16.09.2014 şi până la data de 15.10.2014 (inclusiv), a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2014.
Incheiere de sedinta din 12.09.2014INCH : (minută) Admite cererea ( formulată de inculpata R*** V******* () Conform disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 prelungeşte cu 30 de zile, cu începere din data de 17.08.2014 până la data de 15.09.2014, dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pentru inculpata R*** V******* . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.08.2014.
Incheiere de sedinta din 12.08.2014Amână cauza la 19.09.2014, sala 1, pentru lipsă de apărare a părţilor.
Incheiere de sedinta din 18.07.2014Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 19.07.2014 şi până la data de 17.08.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.07.2014.
Incheiere de sedinta din 11.07.2014Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 19.06.2014 şi până la data de 18.07.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.06.2014.
Incheiere de sedinta din 16.06.2014Dosar nr. 2540/324/2013 Incheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 20.05.2014 şi până la data de 18.06.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.05.2014.
Incheiere de sedinta din 16.05.2014Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 20.04.2014 şi până la data de 19.05.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.04.2014.
Incheiere de sedinta din 16.04.2014Faţă de lipsa raportului de expertiză auto dispus in cauza, instanţa amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecata la data de 18. 07.2014.
Incheiere de sedinta din 04.04.2014Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 21.03.2014 şi până la data de 19.04.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.03.2014.
Incheiere de sedinta din 19.03.2014Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 19.02.2014 şi până la data de 20.03.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.02.2014.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 04.04.2014 pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 24.01.2014Încheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 20.01.2014 şi până la data de 18.01.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pron.în şedinţă publică, astăzi 20.01.2014.
Incheiere de sedinta din 20.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2014 pentru lipsă raport erxpertiză.
Incheiere de sedinta din 13.12.2013Inch. Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi în consecinţă, conform disp. art.111 alin.6 din OUG nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din 21.12.2013 şi până la data de 19.01.2014, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.12.2013.
Incheiere de sedinta din 13.12.2013In vederea efectării raportului de expertiză criminalistică, se va înainta dosarul instanţei 2540/324/2013(în original) şi actul justificativ- privind achitarea taxei de expertiză, către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti; instanţa amână judecarea cauzei la data de 13.12.2013, 0ra 8,00 sala 1:
Incheiere de sedinta din 15.11.2013Pentru a se solicita relaţii de la Poliţia Mun.Tecuci, amână cauza la 15.11.2013.
Incheiere de sedinta din 01.11.2013Pentru lipsa martorei din lucrări Săcăreanu Valentina, amână cauza la 01.11.2013, pentru când se emite mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.10.2013Încheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 21.10.2013 şi până la data de 19.11.2013, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pron.în şedinţă publică, astăzi 18.09.2013.
Incheiere de sedinta din 18.10.2013Amână cauza la 18.10.2013, pentru administrarea probatoriilor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 20.09.2013Încheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 21.09.2013 şi până la data de 20.10.2013, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pron.în şedinţă publică, astăzi 18.09.2013.
Incheiere de sedinta din 18.09.2013Admite cererea de amânare formulată de reprez.convenţional al asigurătorului şi acordă termen de judecată la 20.09.2013, sala 1, pentru când se emite adresa către avocat Claudiu Dinga.
Incheiere de sedinta din 06.09.2013Încheiere Admite cererea formulată de inculpata R*** V*******. In temeiul art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe o durată de 30 zile, începând din data de 22.08.2013 şi până la data de 20.09.2013 inclusiv. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică ,azi ,20.08.2013.
Incheiere de sedinta din 20.08.2013Penrtru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales de inculpată, amâna cauza la 06.09.2013. Încheiere: Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 21.07.2013 şi până la data de 21.08.2013, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pron.în şedinţă publică, astăzi 12.07.2013.
Incheiere de sedinta din 12.07.2013Amână judecarea cauzei la data de 12.07.2013 faţă de cererea de amânare a cauzei formulate de către R*** V*******, şi asigurator pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 28.06.2013Admite cererea formulată de inculpata R*** V******* şi, în consecinţă, conf. disp.art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea, cu 30 de zile, cu începere din data de 20.06.2013 şi până la data de 20.07.2013, a dreptului inculpatei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pron.în şedinţă publică, astăzi 14.06.2013.
Incheiere de sedinta din 14.06.2013