P***** A******** F*****
InculpatB******** M****
Parte vătămatăC******* M******** V***************** T*****
Parte civilăÎn baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g şi i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul P***** A******** F*****, la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă din data de 29.05.2012). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cel prevăzut la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. Se constată că, prin Sentinţa penală nr.931/17.08.2012 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dos. nr.4553/327/2012 s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate privind restul rămas neexecutat de 746 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.737/10.07.2008 a Judecătoriei Tulcea în dosarul nr. 5830/327/2007. În temeiul art.39 alin.2 Cod pen., contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 746 zile, cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, ce urmează a fi sporită la 5 ani închisoare. Admite acţiunea civilă a Colegiului Medicilor Veterinari - filiala Tulcea. În temeiul art.14 şi art.346 Cod proc.pen. raportat la art.1357 Cod civ., obligă pe inculpatul P***** A******** F***** la plata sumei de 3500 lei, către partea civilă Colegiului Medicilor Veterinari - filiala Tulcea. În temeiul art.118 lit.e Cod pen., dispune confiscarea de la inculpat, a sumei de 1000 lei. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 730 lei, cu titlu cheltuieli judiciare. Dispune plata onorariilor apărătorilor din oficiu (din cursul urmăririi penale şi judecăţii) respectiv, av. Giurea Oana şi av. Olteanu Gheorghe, în sumă de 200 de lei fiecare, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Tulcea. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat şi celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.04.2013.
Hotarare 577/2013 din 30.04.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 30 aprilie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2013