S******* I*** C*****
InculpatÎn temeiul art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 CPP condamnă inculpatul STOIADIN ION CORNEL, la pedeapsa de - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 (faptele la 20.10.2010), prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 (fapte la 30.09.2009), prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 (fapte la 14.03.2012), prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 (fapte la 08.02.2011), prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 16.03.2012), sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 13.12.2011 şi 23.05.2012) şi sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 28.10.2013 (fapte la 14.11.2011). În temeiul art. 85 alin. 1 CP, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 24.07.2013. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Înlătură provizoriu sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa menţionată mai-sus şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus şi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişora, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 13.12.2011) şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 23.05.2012) aplicate prin sentinţa penală sus-menţionată, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală mai-sus menţionată, pedeapsa rezlutantă de 1 an şi 2 luni închisare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara,definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 2 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare. În temeiul art. 36 alin. 2 CP, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) CP şi art. 33 lit. a) CP contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani şi 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 CPP , condamnă inculpatul STOIADIN ION CORNEL la pedeapsa de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 (faptele la 20.10.2010), prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 (fapte la 30.09.2009), prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 (fapte la 14.03.2012), prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 (fapte la 08.02.2011), prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 16.03.2012), sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 13.12.2011 şi 23.05.2012), sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 28.10.2013 (fapte la 14.11.2011). În temeiul art. 85 alin. 1 CP, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 24.07.2013. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Înlătură provizoriu sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişora, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa menţionată mai-sus şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus şi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişora, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 13.12.2011) şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 23.05.2012) aplicate prin sentinţa penală sus-menţionată, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală mai-sus menţionată, pedeapsa rezlutantă de 1 an şi 2 luni închisare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara,definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 2 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare. În temeiul art. 36 alin. 2 CP, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) CP şi art. 33 lit. a) CP contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani şi 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 86 alin. 1 CP din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 CPP, condamnă inculpatul STOIADIN ION CORNEL la pedeapsa de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 (faptele la 20.10.2010), prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 (fapte la 30.09.2009), prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 (fapte la 14.03.2012), prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 (fapte la 08.02.2011), prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 16.03.2012), sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara (fapte din 13.12.2011 şi 23.05.2012), sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 28.10.2013 (fapte la 14.11.2011). În temeiul art. 85 alin. 1 CP, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 24.07.2013. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Înlătură provizoriu sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişora, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa menţionată mai-sus şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3473/03.12.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 18.12.2012 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus şi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 805/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 24.07.2013 prin decizia penală nr. 869/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere aplicate prin sentinţa penală menţionată mai-sus, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 806/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 10.07.2013 prin decizia penală nr. 823/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 13.12.2011), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (fapta din 23.05.2012), pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 13.12.2011) şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare (fapta din 23.05.2012) aplicate prin sentinţa penală sus-menţionată, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/16.05.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.06.2012 şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare aplicate prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 807/27.03.2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 27.03.2013 prin decizia penală nr. 870/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare, pedepse aplicate prin sentinţa penală mai-sus menţionată, pedeapsa rezlutantă de 1 an şi 2 luni închisare aplicată prin sentinţa penală nr. 2906/21.10.2011 a Judecătoriei Timişoara,definitivă prin nerecurare la 02.11.2011. Înlătură provizoriu sporul de 2 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2682/10.10.2013 a Judecătoriei Timişoara definitivă la 28.10.2013 prin nerecurare. În temeiul art. 36 alin. 2 CP, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) CP şi art. 33 lit. a) CP contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani şi 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 36 alin. 2 CP, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) CP şi art. 33 lit. b) CP contopeşte cele trei pedepse de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă în cea mai grea aceea de 4 ani şi 2 luni închisoare pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 36 alin. 3 CP, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată din 20.12.2012 la zi . Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 4265/18.12.2012 al Judecătoriei Timişoara, nr. 972/11.07.2013 al Judecătoriei Timişoara, nr. 973/25.07.2013 al Judecătoriei Timişoara şi nr. 3349/28.10.2013 al Judecătoriei Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei conform prezentei sentinţe. În temeiul art. 191 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.12.2013.
Hotarare 3571/2013 din 19.12.2013Amână pronunţarea la data de 19.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2013Amână pronunţarea la data de 12.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2013Constată necesară amânarea judecării cauzei în vederea emiterii unei adrese către Penitenciarul Timişoara în vederea comunicării tuturor mandatelor de executare privind inculpatul precum şi perioada executată.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013lipsa de procedură
Incheiere de sedinta din 24.10.2013