R**** C**************
InculpatÎn baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal, art.76 lit.e Cod penal şi art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală. Condamnă inculpatul RIZEA CONSTANTIN – ALIN la 5 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului RIZEA CONSTANTIN – ALIN asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art.71 alin.1 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 Cod procedură penală. Obligă inculpatul RIZEA CONSTANTIN – ALIN la 220 lei cheltuieli judiciare faţă de stat din care onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 septembrie 2013 la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Hotarare 163/2013 din 10.09.2013