Dosar 25719/301/2011 din 12.04.2013

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25719/301/2011
Data dosar:
12.04.2013
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VI-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2013 la ora 12:00

    Complet: C34-APEL
  • Schimbat total sau în parte

    Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta S.C. Carpatica Asig S.A. să plătească reclamantului suma de 102.670,60 lei reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la data de 29.01.2011 şi până la data plăţii efective a debitului principal datorat. Menţine soluţia de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosinţă şi de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta B****** V*******. Obligă pârâta S.C. Carpatica Asig S.A. să plătească reclamantului suma de 16.729,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. Obligă intimata S.C. Carpatica Asig S.A. să plătească apelantului suma de 3.492,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.07.2013.

    Hotarare 151/2013 din 12.07.2013
  • Sedinta din data de 05.07.2013 la ora 12:00

    Complet: C34-APEL
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 12.07.2013. Pronuntata in sedinta publica, azi 05.07.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2013
  • Sedinta din data de 28.06.2013 la ora 12:00

    Complet: C34-APEL
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 05.07.2013. Pronuntata in sedinta publica, azi 28.06.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2013
  • Sedinta din data de 21.06.2013 la ora 12:00

    Complet: C34-APEL
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 28.06.2013. Pronuntata in sedinta publica, azi 21.06.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2013
  • Sedinta din data de 10.05.2013 la ora 12:00

    Complet: C34-APEL
  • Amână cauza

    Pentru achitarea diferentei taxei de timbru în cuantum de 1859,56. T.21.06.2013. Pronuntata în sedinta publica azi,10.05.2013.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD