M********* F********* P******
PârâtS********* S*********** U*********** C****** P***** S**** M****
ReclamantU************ D** C******
PârâtM********* E********* C********** T********** Ş* S*********
PârâtRespinge excepţiile invocate de pârâta Universitatea Craiova în întâmpinare. Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor şi în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi. Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta U************ D** C****** să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformiate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin legea 221/2008 şi cele efectiv plătite, pe perioada 01.01.2010 - 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie în raport de data fiecărei scadenţe lunare, la data plăţii efective. Obligă pârâta U************ D** C****** să efectueze menţiunile în REVISAL. Respinge cererea privind operarea menţiunilor în carnetele de muncă. Definitivă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.10.2013
Hotarare 6842/2013 din 29.10.2013Admite cererea. Constată incompatibilitatea magistratului Cecilia Uncheaşu. Fără cale de atac. Pronunţată in şedinţa publică de la 08.10.2013.
Incheiere abtinere din 08.10.2013Trimite cauza la completul stabilit aleatoriu. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.10.2013.
Incheiere de sedinta din 08.10.2013