F****** D* I***** R*****
InculpatCondamnă inculpatul Fîrtate Iulian-Răzvan pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 8 luni închisoare; - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, infracţiune prevăzută de art.85 alin.4 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 4 luni închisoare. În temeiul art.33 lit.b, art.34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 8 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 460 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.695, 696 din 18 iunie 2013 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale în sumă de 200 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Husac Alina Cezara -delegaţie nr.2856/2013). Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2014.
Hotarare 273/2014 din 30.01.2014