M********* V*** C******
Apelant InculpatV******** A*************
Apelant InculpatDecis 273/06.11.2013/Ia act că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, depusă de inculpatul M********* V*** C******, nu a mai fost susţinută, Admite apelurile declarate de inculpaţii M********* V*** C****** şi Vasilescu Alin Alexandru, împotriva sentinţei penale nr.633/16.08.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală; Desfiinţează în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond: În temeiul art.65 din Codul penal, aplică inculpatului M********* V*** C******, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b, din Codul penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, Face aplicare art.71 şi 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b, din Codul penal, Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a şi b, din Codul penal, aplicate inculpatului Vasilescu Alin Alexandru prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art.320/1 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Vasilescu Alin Alexandru, la o pedeapsă principală de 6 luni închisoare, În temeiul art.33 lit. a – art.34 alin.1 lit. b, art.35 şi art.65, din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul Vasilescu Alin Alexandru, să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b, din Codul penal, ca pedeapsă complementară, Face aplicarea art.71 şi art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b, din Codul penal, Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, În temeiul art.383 alin.2 din Codul de procedură penală şi art.88 din Codul penal, deduce prevenţia inculpaţilor, de la data de 03.07.2013 până la zi, pentru inculpatul M********* V*** C******, şi de la data de 31.07.2013 până la zi, pentru inculpatul Vasilescu Alin Alexandru, În temeiul art.383 alin.1/1 şi art.350 din Codul de procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor apelanţi, În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, Cu recurs, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 noiembrie 2013
Hotarare 273/2013 din 06.11.2013În baza art.300/2 raportat la art.160/b al. 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor M********* V*** C****** şi Vasilescu Alin Alexandru. În temeiul art. 139 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiate cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2013.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.10.2013