O**** R*** G*****
PetentÎn baza legii nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, scoate cauza de pe rolul instanţei şi o înaintează judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Timişoara, spre competentă soluţionare. În baza art. 192 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.12.2013.
Hotarare 3367/2013 din 04.12.2013Revenirea cu adresă către Penitenciarul Timişoara, în atenţia judecătorului delegat, cu ataşarea copiei cererii petentului condamnat, cu menţiunea de a comunica instanţei dacă în dosarul de penitenciar al condamnatului se află vreo plângere formulată de acesta împotriva vreunei hotărâri a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara, în legătură cu cererea din prezenta cauză, iar în caz afirmativ, să ne înainteze dosarul în care s-a formulat plângerea adresată judecătorului delegat, soluţia pronunţată de acesta, precum şi înscrisurile aferente, necesare soluţionării contestaţiei. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2013, C2P, sala 278, pentru când se citează condamnatul la Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2013.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Timişoara, în atenţia judecătorului delegat, cu ataşarea copiei cererii petentului condamnat, cu menţiunea de a comunica instanţei dacă în dosarul de penitenciar al condamnatului se află vreo plângere formulată de acesta împotriva vreunei hotărâri a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara, în legătură cu cererea din prezenta cauză, iar în caz afirmativ, să ne înainteze dosarul în care s-a formulat plângerea adresată judecătorului delegat, soluţia pronunţată de acesta, precum şi înscrisurile aferente, necesare soluţionării contestaţiei. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2013, C2P, sala 278, pentru când se citează condamnatul la Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 06.11.2013.
Incheiere de sedinta din 06.11.2013