L****** O****** S*******
Intimat Parte civilăP******* V****** L********
Recurent InculpatC***** M***** A*******
Recurent InculpatR*** L****
Intimat Parte vătămatăM**** N******
Intimat Parte vătămatăDec.2262/R - Admite recursurile declarate de inculpaţii Popovici Valeriu Laurenţiu şi C***** M***** A*******. Casează, în parte, sentinţa penală nr. 772/20.09.2013 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi rejudecând în fond: Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor, pe o durata de 6 ani în cazul inculpatului Popovici şi 8 ani în cazul inculpatului Chioru, reprezentând termen de încercare. Pe durata termenului de încercare condamnaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: 1) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor competent pentru localitatea de domiciliu a fiecăruia; 2) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; 3) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; 4) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă. Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. Deduce detenţia preventivă pentru inculpaţii Popovici şi Chioru de la 30.05.2013 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial avocat din oficiu pentru inculpatul Popovici, în cuantum de 150 lei şi onorariile avocaţi din oficiu pentru inculpaţii Chioru,Beranda şi Dutan,în cuantum de câte 300 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2013.
Hotarare 2262/2013 din 03.12.2013În baza art. 300/2 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii Popovici Valeriu Laurenţiu şi C***** M***** A*******. În baza art. 300/2 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2013.
Incheiere de sedinta din 12.11.2013