T***** A*****
ReclamantŞ***** G********* M**** V******* A*********
PârâtAdmite în parte, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman , în numele şi pentru membrul său de sindicat T***** A*****, împotriva pârâtului Şcoala Gimnazială - Mihai Viteazu Alexandria . Obligă pârâta ,să reîncadreze pe reclamantă , începând cu data de 20 06 .2010 cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 , a art. 30 din Legea nr. 330/2009 , în sensul de a li se calcula salariul, cu luarea în calcul şi aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009, valoarea coeficientului de multiplicare să fie 400, 0, şi, începând cu data de 01. 01 .2011, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010, luând în considerare şi dispoziţiile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta ,să plătească reclamantei, diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat , pentru perioada 20 06 .2010-31.12.2010, ce rezultă din reîncadrarea reclamantei la data de 20 06.2010, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor Legii 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie la data plăţii efective şi diferenţa dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv încasat din neaplicarea Legii nr. 221/2008, Legii nr.284/2010 şi Legii nr. 285/2010 , începând cu data de 01. 01. 2011 până la 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Constată prescrisă pretenţia reclamantei pentru perioada 01. 01. 2010/20. 06. 2013. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 08. 10.2013.
Hotarare 2482/2013 din 08.10.2013