K***** C****
InculpatÎn temeiul art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art 320 ind 1 al 7 C.pr.pen, condamnă inculpatul K.C.la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art 320 ind 1 al 7 C.pr.pen, condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b C.pen., dispune contopirea pedepselor astfel stabilite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.11.2013.
Hotarare 2998/2013 din 06.11.2013