I**** D******
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** C*******
Intimat PârâtCu majoritate: Respinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.10.2013. AP/ML Cu opinia separată a doamnei judecător Simona Gabriela Neacşu în sensul: Admite recursul. Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că: Admite cererea. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantei, începând cu data de 18.10.2009, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de OUG nr. 100/2008, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizată cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantei, începând cu data de 01.01.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art.169 din Legea nr. 263/2010, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizată cu indicele de inflaţie.
Hotarare 2134/2013 din 22.10.2013