P***** M****** L* C****** D* A***** P***** I*** L*****
ReclamantP***** M****
PârâtRespinge cererea.
Hotarare 1515/2014 din 06.02.2014INSTANTA, In temeiul dispozitiilor art. 244 din Noul Cod de Procedura Civilă, constată încheiată cercetarea judecatorească si acordă un termen pentru ca partile să formuleze concluzii scrise, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 06 februarie 2014 termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când acestea vor formula concluzii scrise. Pronunţată în sedinţă publică azi,23 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014INSTANTA, Faţă de faptul că întâmpinarea formulată de pârâtă nu se regăseşte la dosarul cauzei, dispune efectuarea unei adrese la registratura Judecatoriei Timisoara solicitând să comunice instantei daca se regăseste un duplicat al întâmpinării, iar în caz contrar, dispune efectuarea unei copii a întâmpinării, care va fi comunicată avocatului reclamantului, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014, termen dat in cunoştinţă părţilor, pentru când se va emite adresa despre care s-a făcut vorbire mai sus, iar in cazul in care nu se va comunica întâmpinarea formulată de pârâtă, se va efectua o copie xerox a acesteia pentru a fi comunicată reclamantului. Pronunţată în sedinţă publică azi,09 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.01.2014