Dosar 26252/325/2013 din 25.09.2013

lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26252/325/2013
Data dosar:
25.09.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Condamnare

    În baza art. 180 alin.2 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p., condamnă pe inculpatul G.C.C., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la o pedeapsă de 4 luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, în condiţiile art. 82 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. În temeiul art. 359 C.pr.pen. de la 1968 cu aplicarea art. 5 C.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, respectiv că dacă, până la expirarea termenului de încercare inculpatul nu a stabilit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va dispune revocarea suspendării pedepsei, dispunând executarea pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 C. pr. pen., şi art. 15 C. pr. pen. rap. la art. 346 alin. 1 C. pr. pen. cu aplic. art.1357 N.c.civ., admite în parte acţiunea civilă, formulată de partea civilă B*** L****, domiciliată în Timişoara, str. Babadag, nr. 9, ap. 13, jud. Timiş şi obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 2000 euro cu titlul de daune morale. În baza art. 275 alin.2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.02.2014.

    Hotarare 680/2014 din 27.02.2014
  • Sedinta din data de 19.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.02.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.02.2014
  • Sedinta din data de 12.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 19.02.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2014
  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se citează martorul Mihălceanu Dan Alin cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2014.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 18.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2014, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se citează martorii din rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2013.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatului, în vederea pregătirii apărării. Pune în vedere apărătorului inculpatului că acesta este singurul termen acordat pentru pregătirea apărării şi îi pune în vedere ca în timp util să pregătească apărarea. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2013, C2P, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.12.2013.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2013
  • Sedinta din data de 06.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul părţii civile B.L., în vederea pregătirii apărării. Pune în vedere apărătorului părţii civile B.L.că acesta este singurul termen acordat pentru pregătirea apărării şi îi pune în vedere ca în timp util să pregătească apărarea. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2013, C2P, sala 278, pentru când citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 06.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD